Programul Cinematografului „Ateneu” în săptămâna 26 iulie – 1 august

Blockbuster-ul rusesc Sputnik, cu premiera la Cinema Ateneu pe 30 iulie 2021, este un horror SF, selectat la Tribeca Film Festival. Cu acțiunea în timpul Războiului Rece, filmul ne arată cât de departe poate merge un regim politic opresiv, în încercarea de a câștiga un conflict militar și ideologic.

A doua premieră, drama Supernova, îi prezintă pe Colin Firth și Stanley Tucci, unde cei doi călătoresc cu autorulota prin Anglia, vizitând prieteni și locuri pline de amintiri. Cum unul dintre ei este diagnosticat cu demență de doi ani, timpul petrecut împreună este cel mai important lucru pe care îl au.

Patrick este o tragicomedie cu o intrigă legată de dispariția misterioasă a unui ciocan. Filmul are acțiunea într-o tabară de nudiști și a fost premiat pentru regie la TIFF și la festivalul de la Karlovy Vary. După moartea tatălui său, se declanșează o criză existențială în viața protagonistului, iar ideea de familie începe să se destrame când își găsește consolarea în brațele unui hustler de 19 ani.

În Old: Prizonierii timpului o familie aflată în vacanță, într-o zonă tropicală, realizează că plaja izolată pe care se opresc pentru relaxare, preț de câteva ore, le accelerează îmbătrânirea, reducându-le viața la o singură zi.

Cuibul / The nest este o poveste despre succes și eșec, ambiții și dezamăgiri, carieră și familie, cu Jude Law și Carrie Coon în cele mai bune roluri ale carierei. Lansat la Sundance, considerat „one of the best films of the year”, de către Vanity Fair, producția prezintă un antreprenor ambițios din Anglia și soția americană, care ajung într-un conac englezesc ce amenință să le destrame familia.

Vara aceasta, Luca ne teleportează în însorita Italie, mai precis, în orașul Portorosso, un mic port ficțional, ce are ca inspirație orașele din Cinque Terre, binecunoscuta și fermecătoarea coastă italiană. Filmul ne poartă într-un carusel de emoții, de la teamă, la surpriză, de la tristețe la bucurie, de la eșec la succes, unde îl vom vedea pe Luca, un puști ca oricare altul, cu excepția faptului că este un monstru marin.

Personajele din Familia Crood: Vremuri noi pornesc în lumea largă, în căutarea unui loc mai ferit de pericole, unde să-și construiască un cămin. După ce descoperă un paradis idilic înconjurat de ziduri și se bucură că au găsit în sfârșit căminul ideal, eroii noștri dau nas în nas cu… o altă familie care deja locuia acolo: familia Maibunovici.

Biletele pot fi achiziționate de pe www.cinemaiasi.ro sau de la casieria Ateneului Național din Iași. Sala mare a Ateneului este deschisă la o capacitate de 70%, cu respectarea măsurilor și regulilor impuse de autorități.

Filmele vor putea fi vizionate conform programului, astfel:

26 iulie 2021

18.00 | PATRICK – PATRICK – (regia Tim Mielants) – N 15 – Nerecomandat sub 15 ani

20.00 | Old: Prizonierii timpului – (regia M. Night Shyamalan) – AP 12

 

28 iulie 2021

18.00 | The Nest – Cuibul – (regia Sean Durkin) – AP 12

20.00 | Old: Prizonierii timpului – (regia M. Night Shyamalan) – AP 12

 

30 iulie 2021

18.00 | Sputnik – Sputnik – (regia Egor Abramenko) – PREMIERĂ – N15 – Nerecomandat sub 15 ani

20.00 | Supernova – Supernova – (regia Harry Macqueen) – PREMIERĂ – AP 12

 

31 iulie 2021

14.00 | Luca – Luca – (regia Enrico Casarosa) – 3D/DUBLAT – AG

 

1 august 2021

14.00 | Familia Crood: Vremuri noi – The Croods: A new age – (regia Joel Crawford) – 3 D/Dublat – AG

 

Preț bilet 3D: 15 lei

Preț bilet normal: 12 lei