Una dintre temele majore de campanie a peneliștilor la alegerile locale și parlamentare „aducem gazul românesc în casele ieșenilor” nu mai este de actualitate.
În cadrul unei întâlniri organizate de Consiliul Județean Iași, la care au participat reprezentanți ai Transgaz, Delgaz-Grid și Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) și la care au fost invitați primarii comunităților locale din județ a reieșit foarte clar că, la acest moment, nu există surse de finanțare pentru înființări sau extinderi ale rețelelor de gaze naturale. Din păcate fondurile alocate prin Programul Operațional pentru Infrastructura Mare (POIM) au fost deja epuizate, iar prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) sumele alocate vor fi foarte mici comparativ cu necesitățile comunităților locale.
Așadar, o nouă promisiune a lui Costel Alexe va rămâne doar la acest stadiu, fără a se concretiza nimic.
„Am participat cu mult interes la întâlnirea organizată de Consiliul Județean Iași având ca temă Infrastructura energetică – pilon de dezvoltare a comunităților ieșene. Din păcate, ceea ce intuiam s-a dovedit a fi realitate. Liberalii ieșeni nu doar că nu au mai avansat cu demersul promis în campaniile electorale de anul trecut, ci au prezentat tocmai proiectul inițiat de mine în 2018 și blocat de guvernul PNL în 2019. Este vorba despre construirea celor două magistrale pentru distribuția gazelor naturale, cu o lungime de 80 de kilometri pe traseele Mogoșești – Comarna – Cozmești, respectiv Dumești – Andrieșeni și care urmau să deservească în total 19 localități.
Înființarea și extinderea rețelelor de gaze naturale în județ este una dintre necesitățile de bază ale ieșenilor, alături de modernizarea infrastructurii rutiere și conectarea la sistemele de apă și canalizare. Din păcate, în doar 10% din localitățile ieșene se distribuie gaz metan. Dacă proiectul inițiat de administrația social-democrată nu ar fi fost blocat în 2019, acum am fi putut avea un studiu de fezabilitate întocmit la nivelul județului Iași și am fi putut depune cu șanse reale un proiect eligibil prin PNRR.
Și reprezentanții Transgaz și ANRE au confirmat faptul că șansele ca în perioada următoare să fie accesate fonduri pentru înființarea și extinderea rețelelor de gaze naturale sunt foarte reduse. Prin POIM fondurile au fost deja epuizate, iar prin PNRR sumele alocate vor fi infime, comparativ cu necesitățile comunităților locale la nivel național. Așadar, proiectul promis ieșenilor în campania electorală s-a dovedit o nouă minciună marca Alexe.
Mesajul transmis primarilor prezenți la eveniment a fost unul dezarmant. Să se descurce singuri, cu fonduri de la bugetele proprii.
Practic, Costel Alexe a pus cruce pe un proiect esențial al comunităților locale. Sunt convins că ieșenii nu se vor mai lăsa păcaliți de acest individ care i-a mințit cu nerușinare și acum se preocupă doar de rezolvarea dosarelor penale” a declarat senatorul Maricel Popa.