Rămânem în continuare sub aripa neobosită a disputei minore, dar focoase, declanşată de ”problemele interne” ale liberalilor. Parcă niciodată nu a curs atâta sânge fratricid pe parchetul din living roomul sediului de partid, parcă niciodată vara nu a aprins atâtea spirite și n u a scos la iveală gunoiul menajer al ideologiei liberale. Se pare că s-a spus totul despre Ludovic Orban ți Florin Cîțu, drept pentru care salvarea este din ce în ce mai căutată la un al treilea. S-ar putea ca acest pas în lateral să facă elibereze scena, să facă loc celor doi să respire, astfel încât ”al treilea” să fie doar o fantomă, o arătare din trecut care, la vremea sa, reușise să impresioneze. Vezi performanţele lui Crin Antonescu sau cele ascunse ale unui Dan Modrean, cavaler al al secretelor bine păstrate și conservate.
Lansat de câțiva ani pe scena analiștilor politici, unul dintre liderii social-democrați foarte puternic, Miron Mitrea, a pus manivela în cui și s-a lansat în zona comentariului politic, cu aceeaşi sete de performanță pe care a avut-o pe când era „factor de decizie”.
„Cred în continuare că lupta finală nu se va da între cei doi (Orban și Cîțu – n.r.). Mi se pare că un partid vechi cum este PNL, să nu înţeleagă că cu oricare dintre cei doi, partidul se va duce în gard… Eu am văzut cifre și nu stau bine (liberalii – n.r.). Nici ei, nici USR-ul. Alte două partide stau bine. Nici în sondajul lor intern nu stau bine. Eu am mâncat pâinea asta la PSD (…). Asta nu înseamnă că nu își pot reveni. Va fi greu, sunt la guvernare.
Apariția unui al treilea candidat e vitală. Asta și face dl Tișe, el deschide o ușa. După acest congres vom vedea un război între PNL și USR. Deja se atacă unii pe alții. Oricine va veni la conducere, va trebui să rezolve problemele.
Eu mă aștept și sper să apară un al treilea (candidat la conducerea PNL – n.r.). PNL a avut oamenii. Unii au dispărut în mod misterios, cum a fost Crin Antonescu. Am văzut că i s-a propus să candideze și a spus că nu este interesat. Depinde câți Tișe sunt în partid”, a declarat Mitrea.
Referitor la o posibilă candidatură a lui Dan Motrean, șeful PNL Giurgiu, la conducerea partidului, analistul politic a răspuns: „E un politician cu experiență, foarte așezat. Nu știu ce relație are el în partid, dacă are șanse sau nu, dar este una dintre figurile care are șansă dacă va candida. Din informațiile mele a refuzat.
Cred că politicienii foarte serioși nu ies în stradă să spună cu cine merg. Sigur că dacă se întâmplă asta, se artă că este democrație în partid …
Motreanu e serios și așezat ca politician. În 12 ani în care am fost colegi în Parlament nu îmi aduc aminte să fi recurs la artificii. E o figură decentă, așezată. Mi-ar plăcea că PNL să își găsească un echilibru.
Ar fi interesant să apară un candidat ca Dan Motreanu, Crin Antonescu… Vom știi asta cu două săptămâni înainte. Politicienii serioși fac asta cu puțin timp înainte (își anunță candidatura – n.r.), așa cum nici cei prezidențiali nu se anunță cu un an înainte. Politică e pentru oamenii serioși, ei nu simt nevoia să facă circ un an de zile”.
Și pentru că tot l-am scos la înaintare pe Miron Mitrea nu ar fi lipsit de interes să aflăm care este părerea sa despre una dintre cele mai mari bombe cu fitil scurt cu care astăzi se agită politicienii cât și societatea civilă se joacă, aruncând-o de la unul la altul, fără a sesiza că fitilul a fost totuşi aprins. Vorbim astfel de Roșia Montana, visul oricărui locuitor flămând și lipsit de șansa reîntoarcerii în mină, chiar dacă adâncul muntelui păstrează unul dintre cele mai bogate zăcăminte de aur și de nemetale rare.
„A fost un joc: ba le dăm voie să deconteze, ba nu le dăm (cu referire la explorările pe care ar fi urmat să le facă compania canadiană Gabriel Resources – n.r.). Astfel de jocuri trebuie decontate și România a fost aici un jucător slab. Gabriel Resources nu mai vor să exploateze, ei vor să câștige banii. Așa am fost noi, „înțelepți”: le-am dat voie cu o mână și le-am oprit cu cealaltă mână. Dacă avocații lor vor reuși să dovedească asta, atunci pagubele pe care le vom plăti vor fi foarte mari. Dacă nu va fi inclusă în patrimoniul mondial al UNESCO, vom plăti un miliard de dolari. Dacă va fi inclusă, vom plăti 5 miliare de dolari.
România a dovedit că Guvernul nu a luat o decizie neeconomică, ci una politică.
Nu va fi ușor pentru avocații care reprezintă România și România va plăti! Sunt mai multe informații, nu putem discuta public, dar nu stăm bine. De plătit, plătim. Nu cred că 5 miliarde de dolari. Suma ar fi de 3,5-3,8 miliarde daune după arbitrajul de la Washington. Sunt dosare repetitive”, a arătat Mitrea.
Între timp, mai suntem alergați prin curtea țării după Orban sau după Cîțu, încercând astfel să ne păstrăm condiția fizică. Oricum vremurile care vin ne vor solicita la maxim suflul și rezistența la urcat munții și coborât văile, astfel încât, la vreme de operații aritmetice, să reușim să nu ne pierdem ultima răsuflare, atât de necesară rostirii rezultatului final.
ADI CRISTI