Partidul Social Democrat a anunţat, joi, că va ataca în contencios-administrativ Hotărârea de Guvern privind măsurile aplicabile de la 1 august pentru combaterea pandemiei de COVID-19, susţinând că sunt introduse restricţii „disproporţionate” pentru organizarea de adunări publice şi mitinguri, respectiv participarea a maximum 500 de persoane.
„PSD va ataca în justiţie Hotărârea de Guvern care introduce restricţii disproporţionate privind organizarea mitingurilor. (…) Această îngrădire a libertăţii întrunirilor, garantată de Constituţia României, este disproporţionată în raport cu riscul pandemic, având în vedere că, în aceeaşi hotărâre, pentru alte evenimente similare se permite un număr considerabil mai mare de participanţi, cum ar fi, de exemplu, concertele în aer liber la care pot fi prezente până la 75.000 de persoane”, se arată într-un comunicat de presă al PSD transmis AGERPRES.
Potrivit social-democraţilor, actul normativ încalcă articolul 53, alineatul 2 din Constituţie, care prevede că restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o.
„Este evident că prim-ministrul Cîţu invocă în mod fals pandemia pentru a înăbuşi exprimarea liberă a nemulţumirilor populare cu privire la guvernarea dezastruoasă pe care o administrează. Dacă într-adevăr această limitare ar fi avut la bază considerente medicale şi epidemiologice, atunci numărul de persoane care pot participa la evenimente în spaţiul liber ar fi trebuit să fie identic, indiferent de natura acestora. Restricţiile impuse în privinţa întrunirilor publice sunt cu atât mai abuzive în contextul în care constatăm că, în calitate de candidat pentru şefia PNL, Cîţu permite mai mulţi participanţi care să-l ovaţioneze la întâlnirile de partid, comparativ cu mitingurile de protest împotriva sa, în calitate de prim-ministru”, adaugă PSD. AGERPRES