Ministerul Afacerilor Externe (MAE) aduce „un omagiu pios” memoriei victimelor de etnie romă ale Holocaustului şi subliniază că „suferinţele îndurate de romi în lagărele de concentrare şi exterminare naziste şi ale aliaţilor acestora, în timpul celui de Al II-lea Război Mondial, au fost, mult timp, necunoscute publicului larg, ceea ce a contribuit la perpetuarea prejudecăţilor care afectează această comunitate”.
Pe 2 august se marchează Ziua naţională de comemorare a Holocaustului împotriva romilor – Samudaripen, stabilită prin lege, în 2020.
MAE reaminteşte, într-un comunicat de presă transmis luni, că, potrivit Raportului final al Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în România, au murit circa 11.000 de romi, dintre cei aproximativ 25.000 care au fost deportaţi de regimul Antonescu în Transnistria.
Ministerul de Externe subliniază că iniţiativele naţionale şi internaţionale de promovare a educaţiei, cercetării şi comemorării genocidului romilor trebuie susţinute, deoarece „în lipsa cunoaşterii istoriei Samudaripen prejudecăţile şi stigmatizarea membrilor comunităţii rome vor continua să se propage”.
Totodată, MAE condamnă „cu fermitate” proliferarea „discursului instigator la ură îndreptat împotriva membrilor comunităţii rome, în special în mediul online”.
La 2 august 1944, aproximativ 3.000 de romi din lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau au căzut victime ale regimului nazist. În total, în Europa, circa 500.000 de romi au fost ucişi în perioada Holocaustului, indică MAE.
Pentru a onora memoria victimelor, ziua de 2 august a fost declarată Ziua europeană de comemorare a genocidului romilor prin Rezoluţia Parlamentului European din 15 aprilie 2015.
Totodată, prin Legea nr. 124/2020, ziua de 2 august a fost instituită în plan naţional ca Zi naţională de comemorare a Holocaustului împotriva Romilor – Samudaripen. Cuvântul „samudaripen” înseamnă „ucidere în masă” în limba romani. AGERPRES