Prahova: Tezaur unicat în România, descoperit cu detectorul de metale de către un pasionat de istorie

Un tezaur unicat în România a fost descoperit, în primăvara acestui an, în zona de sud a judeţului Prahova de către un pasionat de istorie, a afirmat, luni, şeful Biroului arheologie din cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, dr. Bogdan Ciupercă.

 

Potrivit acestuia, tezaurul este format din 35 de monede, 4 cercei din aur şi un cercel din argint, piesele datând din secolul XI.

 

Bogdan Ciupercă a explicat, într-o conferinţă de presă, că aceasta este una dintre cele mai importante descoperiri arheologice făcute în judeţ în ultimii 30 de ani, unicitatea tezaurului fiind dată de faptul că acesta provine din secolul XI, o perioadă „agitată” în istoria Dunării, dar şi de faptul că monedele fac parte dintr-o singură emisiune a unui singur împărat bizantin – Nichifor III Botaneiates (1078 – 1081), astfel de descoperiri fiind rarităţi.

 

„Sunt 35 de monede şi 4 cercei din aur şi un cercel din argint, care urmează să fie restaurat. Prezenţa cerceilor sugerează că această mică comoară a aparţinut unui militar. Există acest obicei (…) legat de faptul că soldaţii, în taberele militare, jucau jocuri de noroc”, a spus Ciupercă.

 

El a precizat că piesele descoperite de către pasionatul de istorie cu detectorul de metale vor fi incluse în patrimoniul cultural naţional, iar cel care le-a găsit va fi recompensat cu o sumă reprezentând 45% din evaluarea finală a tezaurului. AGERPRES / (AS – autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Sursa foto: Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie Prahova / Facebook