România va vinde Irlandei 700.000 de doze de vaccin anti-COVID de la compania Pfizer-BioNTech, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu care a precizat că aceste doze nu sunt necesare, în momentul de faţă, pentru derularea campaniei de vaccinare din ţară.
„România a încheiat un acord de principiu pentru vânzarea de vaccin împotriva COVID-19 Irlandei. Din acest acord fac parte 700.000 de doze de Pfizer BioNTech cu menţiunea foarte importantă că aceste doze nu sunt necesare în acest moment pentru derularea campaniei de vaccinare din ţara noastră. Noi continuăm să avem în ţară un număr suficient de mare de doze atât pentru continuarea campaniei de vaccinare cât şi eventualitatea administrării pentru momentul în care se va lua o decizie dacă se va lua decizia pentru cea de-a treia doză”, a afirmat Baciu.
El a spus că preţul cu care se revând dozele de vaccin este acelaşi cu care ele au fost cumpărate.
„Legat de preţ, lucrurile sunt foarte clare. Contractele făcute de către Comisia Europeană, inclusiv contractul pe care îl are România spune foarte clar: nu se poate face profit prin revânzare de doze de vaccin, indiferent de tipul de vaccin sau indiferent de producătorul de vaccin împotriva COVID-19. Preţul este acelaşi cu care le-am şi cumpărat. Ar fi, de altfel, inuman, imoral şi neetic să facă cineva profit prin revânzarea de doze de vaccin în aşa mare nevoie”, a afirmat Baciu.
Demnitarul a amintit că dozele de vaccin trebuie utilizate înainte de expirarea termenului de valabilitate.
„Acum vedem că studii ştiinţifice vin cu dovezi prin care acest termen de valabilitate poate fi prelungit pe baza unor dovezi foarte robuste. Însă, pentru vaccinurile pe care le primim trebuie să le utilizăm. Dacă în momentul de faţă este un declin în nevoia de vaccin COVID-19 în România, avem practic un surplus, atunci se ştia de la bun început că vom ajunge în acest punct în care fie donăm, fie revindem. Atunci pentru toate dozele pe care le avem în surplus este esenţial ca acestea să poată să fie utilizate”, a susţinut secretarul de stat.
Potrivit acestuia, există discuţii cu mai multe state pentru revânzarea de doze de vaccin.
„România are în continuare demersuri cu mai multe state. Vorbim acum de aceste demers cu Irlanda, şi probabil în perioada următoare o să mai fie finalizate şi alte asemenea… O să vedem probabil chiar în zilele următoare alte anunţuri pe măsură ce se finalizează acordurile le vom face publice imediat”, a declarat Andrei Baciu. AGERPRES