Marți, 10 august, începe procesul de cazare în căminele Universității de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” din Iași pentru anul universitar 2021-2022.
Potrivit reprezentanţilor universităţii, pentru studenții de anul I, media pentru cazare este media de admitere, iar, pentru studentii de anii II – VI este media (punctajul) din anul universitar 2020-2021 (media de la sfârșitul sesiunii din vară).
Sunt excluși din start studenții care au domiciliul stabil în Iași, care au înregistrat abateri grave pentru care au fost sancționați conform Regulamentului de Cămin sau au fost excluși din cămin în anii anteriori și cei care au avut tentativa de a vinde locul de cămin în anii precedenți.
Calendarul cazării:
Între 10 și 26 august se completează cererea de cazare online, doar pe site-ul oficial al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi – www.umfiasi.ro.
În aceeași perioadă se depun actele doveditoare anumitor situații speciale (familiști, dosare sociale) la sediul Serviciului Facilități Studenți (căminul E5).
Între 27 și 31 august, reprezentanți ai Biroului Executiv de Cazare (BEC) și ai Serviciului Facilități Studenți analizează dosarele, pe 1 septembrie are loc generarea primului clasament, iar pe 3 septembrie se afișează clasamentul final.
Pe 4 septembrie se depun contestațiile și transferurile, iar pe 6-7 septembrie trebuie rezolvate contestațiile și afișate rezultatele.
Între 8 și 13 septembrie are loc repartizarea pe cameră în cadrul căminelor, iar între 14-20 septembrie introducerea în baza de date a studenților cazați.
Între 21 și 23 septembrie are loc cazarea studenților din anii II, III, IV, V și VI, iar cei de anul I vor fi cazați pe 24 și 25 septembrie.
Între 27 și 30 septembrie este programată finalizarea cazării.