Arabia Saudită oferă 133.000 de dolari familiilor lucrătorilor medicali decedaţi din cauza COVID-19

Arabia Saudită a anunţat că a început să plătească 500.000 de riali, adică 133.000 de dolari, familiilor angajaţilor din domeniul sănătăţii care au murit din cauza COVID-19 din martie 2020, informează AFP, potrivit Agerpres.

Regatul anunţase măsura în octombrie, precizând că aceasta va viza

”sectorul public, precum şi sectorul privat, instituţiile civile şi militare, precum şi (personalul) saudit şi străin”.

Arabia Saudită găzduieşte mii de lucrători străini în domeniul sănătăţii.

Suma ”a început să fie plătită familiilor angajaţilor din domeniul sănătăţii decedaţi din cauza COVID-19, care şi-au dat viaţa pentru a face faţă acestei pandemii în scopul de a păstra sănătatea şi siguranţa cetăţenilor şi rezidenţilor regatului”,

a anunţat agenţia oficială de presă SPA.

Numărul lucrătorilor medicali care au murit din cauza noului coronavirus nu a fost făcut public.

La începutul lunii august, Riadul a intensificat campania de vaccinare la nivel naţional în încercarea de a stimula turismul şi de a găzdui evenimente sportive şi de divertisment.

Vaccinarea este acum obligatorie pentru a intra în instituţii publice şi private, inclusiv în şcoli şi locuri de divertisment, precum şi pentru a folosi transportul public.

La sfârşitul lunii iulie, regatul anunţase, de asemenea, redeschiderea frontierelor pentru turiştii străini vaccinaţi începând cu 1 august.

Iar de luni, autorităţile saudite vor începe să accepte cererile de intrare în ţară pentru pelerinii străini vaccinaţi care doresc să efectueze Umrah, micul pelerinaj musulman care poate fi efectuat în fiecare an.

De la începutul crizei sanitare, Arabia Saudită a înregistrat oficial peste 532.000 de cazuri de infectare cu coronavirus şi peste 8.300 de decese. (sursa:www.afaceri.news)