Atenţionare de călătorie a MAE: Caniculă şi pericol de incendii în Italia

Ministerul Afacerilor Externe îi informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Italiană că în intervalul 10 – 11 august 2021, în regiunile din centru şi sud se vor înregistra temperaturi foarte ridicate, cu valori de până la 45°C. Serviciul italian de Protecţie Civilă atrage atenţia asupra riscului izbucnirii de incendii de vegetaţie, pe fondul temperaturilor ridicate, şi solicită colaborarea cetăţenilor prin adoptarea unui comportament responsabil şi semnalarea cu promptitudine chiar şi a incendiilor de mici dimensiuni.

„Pentru informaţii actualizate cu privire la starea vremii, se recomandă consultarea Buletinului emis de Ministerul Sănătăţii italian (disponibil la adresa https://www.salute.gov.it/portale/caldo/bollettiniCaldo.jsp?lingua=italiano&id=4542&area=emergenzaCaldo&menu=vuoto&btnBollettino=BOLLETTINI), precum şi a site-ului Serviciului Meteorologic al Aeronauticii Militare italiene: http://www.meteoam.it/ şi a site-ului Serviciului de Protecţie Civilă: www.protezionecivile.gov.it. Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Roma: +390683523358; +390683523356; +390683523352; +390683523344, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă”, arată comunicatul de presă al MAE.
De asemenea, potrivit sursei citate, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numărul de telefon de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Italia: +393451473935, respectiv al oficiilor consulare (CG Trieste: +39 340 8821688; CG Milano: +39 366 108 1444; CG Torino: +39 338 756 8134; CG Bologna: +39 349 1178220; CG Bari: +39 334 604 2299; C Catania: +39 320 965 31 37).
MAE mai recomandă consultarea paginilor de Internet http://roma.mae.ro, www.mae.ro, pagina de Facebook a Ambasadei României în R. Italiană (https://www.facebook.com/roma.mae.romania) şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie. (sursa:www.news.ro)