Comuna Valea Lupului, locul 5 pe ţară la vaccinare. Care este procentul de imunizare în municipiul Iaşi

Comuna Valea Lupului din judeţul Iaşi ocupă locul 5 pe ţară în ceea ce priveşte numărul persoanelor vaccinate împotriva COVID-19.

Astfel, potrivit plarformei Ro Vaccinare, primele zece localităţi din ţară cu cel mai mare număr de persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, la data de 5 august, sunt, în ordine: comuna Dumbrăvița, județul Timiș, cu un procent de 49,28%, comuna Rimetea, județul Alba (44,62%), orașul Borsec, județul Harghita (44,49%), municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj (44,41%), comuna Valea Lupului, județul Iași; (42,44%), comuna Giroc, județul Timiș (42,30%), comuna Foieni, județul Satu Mare (40,99%), comuna Feleacu, județul Cluj (40,38%), comuna Cârcea, județul Dolj (40,77%), orașul Otopeni, județul Ilfov (40,43%).

Potrivit sursei citate, acoperirea vaccinală, la data de 5 august, la nivel naţional, era de 28,28% în urban şi respectiv de 14,22% în rural.

În ceea ce priveşte municipiul Iaşi, procentul de vaccinare este de 27,45%. La Paşcani, rata de vaccinare a ajuns la 17,26%, la Târgu Frumos – 16,50%, la Hârlău – 13,86%, iar la Podu Iloaiei – 13,81%.

Printre localităţile fruntaşe la vaccinare se numără Miroslava – 28,87%, Bârnova – 21,75%, Ciurea – 21,75%, Tomeşti – 20,52%, Aroneanu – 20,17% şi Holboca – 20,71%.

La polul opus, cu o rată mică a vaccinării, se situează localităţile Ipatele – 0,04%, Sireţel – 3,29%, Lungani – 3,78%, Brăeşti – 4,39%, Roşcani – 4,40%, Focuri – 4,53%, Sineşti – 4,83%, Todireşti – 4,86%, Popeşti – 5,10%, Şcheia – 5,35%, Dagâţa – 5,39% şi Scânteia – 5,48%.  (E.M.)