Premierul Florin Cîţu anunţă introducerea facturii electronice între firme

Premierul Florin Cîţu a anunţat că va fi introdusă e-factuarea, iar din luna septembrie a acestui an agenţii economici vor utiliza un sistem de facturare electronică pentru a încărca, stoca şi descărca facturile pe care le emit, în relaţia cu instituţiile publice. El a adăugat că măsura va însemna „eficienţă şi predictibilitate în cheltuirea banilor de către instituţiile publice şi creşterea veniturilor colectate la bugetul naţional”.

„E-Facturare. Aşa cum am promis, introducem facturarea electronică între firme. Din septembrie 2021, agenţii economici vor utiliza un sistem de facturare electronică pentru a încărca, stoca şi descărca facturile pe care le emit, în relaţia cu instituţiile publice. Măsura va fi implementată de Ministerul Finanţelor, prin Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare, în cadrul unui program pilot. Este prima etapă de dezvoltare a sistemului informatic de facturare electronică care urmează sa fie generalizată in relaţiile dintre toţi operatorii economici”, a scris Florin Cîţu, luni pe Facebook.
Prim-ministrul a prezentat şi avantajele acestei măsuri.
„Implementarea sistemului obligatoriu de facturare electronică, atât între agenţii economici şi instituţiile publice, cât şi in relaţiile dintre agenţii economici va însemna: eficienţă şi predictibilitate în cheltuirea banilor de către instituţiile publice; creşterea veniturilor colectate la bugetul naţional. Odată cu operaţionalizarea sistemului de facturare electronică în domeniul achiziţiilor publice, România se aliniază standardelor europene din domeniu”, a conchis Cîţu. (sursa:www.news.ro)