Dacian Cioloş a anunţat că USR PLUS va solicita o suplimentare a bugetului Ministerului Transporturilor şi cel al Sănătăţii, la discuţiile de marţi privind rectificarea bugetară. El a adăugat că e nevoie de sume suplimentare pentru subvenţiile transport călători şi CFR şi la Metrorex, pentru acoperirea gratuităţile pentru pensionari, chiar şi cu reducerea costurilor gratuităţilor pentru studenţi de la 100% la 50% şi pentru ca CNAIR să nu intre în incapacitate de plată sau să i se blocheze conturile, deoarece are nişte datorii de plătit. Referitor la Ministerul Sănătăţii, bugetul trebuie suplimentat pentru acoperirea plăţii personalului şi a sporurile pentru combaterea COVID, cât şi pentru costuri legate de campania de vaccinare, serviciile de ambulanţă, alte tipuri de vaccinuri decât cel împotriva coronavirusului, pentur medicamente şi tratamente, cât şi pentru ca centrele de vaccinare să îşi poată desfăşura activitatea.
„Am avut astăzi şedinţa Biroului Naţional USR-PLUS în care am discutat mai ales pregătirea şedinţei de coaliţie de astăzi după-amiază când principalul subiect pe agendă va fi discuţia privind proiectul de rectificare bugetară. Aici vreau să fac o precizare, ca să fie foarte clar, rectificarea bugetară este o atribuţie a coaliţiei de guvernare, aşa cum şi adoptarea bugetului a fost o responsabilitate a coaliţiei. Deci acolo se iau deciziile. Nu poate să decidă premierul singur şi nicio altă persoană individual sau ministrul de Finanţe rectificarea”, a afirmat Dacian Cioloş, marţi, la finalul şedinţei Biroului Naţional al USR PLUS.
El a mai spus că USR PLUS va propune suplimentarea bugetelor Ministerului Transporturilor şi Sănătăţii.
„Sunt câteva propuneri care au fost făcute deja legate de rectificare. Avem aşteptări pentru câteva ministere care nu sunt satisfăcute cu ceea ce a fost propus până acum. Aş vrea să mă refer în primul rând la Ministerul Transporturilor şi la Ministerul Sănătăţii. Mai sunt şi alte ministere care au nevoie de ajustări mai mici, ajustări care am înţeles că se vor face pentru că toate au în spate argumente. Nu există nicio solicitare care să nu aibă argumente foarte clare legate buna funcţionare a unor instituţii sau de programul de guvernare. La Ministerul Transporturilor avem o execuţie bugetară bună, bugetul pe investiţii se execută conform planului. Ştiţi că toate şantierele sunt deschise. A fost o prioritate a ministrului Cătălin Drulă. Acolo e o execuţie bugetară foarte bună, aş spune chiar istorică dintr-un anumit punct de vedere pentru că se lucrează pe toate şantierele. Banii pentru investiţii, până la sfârşitul anului, vor fi cu siguranţă cheltuiţi. Dincolo de execuţia bugetară pe partea de investiţii, există o altă parte a bugetului Ministerului Transporturilor care vizează buna funcţionare a unor instituţii, structuri, companii care se află în subordinea Ministerului şi care sunt instituţii cheie şi pentru cetăţeni în general. Vom solicita o creştere a sumei faţă de ceea ce a fost propus la rectificare privind subvenţiile transport călători şi CFR şi la Metrorex. Aici statul român are nişte angajamente de a acoperi aceste cheltuieli, prin lege, şi deci ele trebuiesc acoperite. E vorba de interesul călătorilor şi de buna funcţionare a acestor companii care prestează servicii publice”.
Acesta a explicat că trebuie acoperită gratuitatea oferită pensionarilor, la călătorie.
„Apoi va mai fi nevoie de o suplimentare pentru acoperi gratuităţile pentru pensionari, chiar şi cu reducerea costurilor gratuităţilor pentru studenţi de la 100% la 50%. Aici statul are nişte obigaţii deoarece costurile nu sunt prevăzute în limita bugetului disponibil, ci ele trebuiesc acoperite atât cât cheltuie compania CFR pe bilete cu gratuităţi 100% sau 50% pentru studenţi şi aici bugetul alocat este deja consumat. Deci e nevoie de o suplimentare. Apoi întreţinerea drumurilor şi a căilor ferate. Aici la fel aceste lucrări de întreţinere se derulează, ele se execută şi costurile respective trebuiesc acoperite. La CFR Călători şi companii care au fost afectate de restricţiile privind COVID, statul român, Guvernul a negociat cu Comisia Europeană un ajutor financiar, aşa cum s-a întâmplat pentru toate companiile de profil în UE. Din acel ajutor negociat cu CE care un minim necesar pentru aceste companii, doar o mică parte a fost acoperit de buget. Deci va fi nevoie de diferenţa pentru ca aceste companii să nu intre în incapacitate de plată din cauza acestor reduceri de activităţi care au fost impuse prin reguli şi restricţii”, a completat liderul USR PLUS.
Cioloş a vorbit şi de CNAIR.
„Apoi, pentru ca CNAIR să nu intre în incapacitate de plată sau să i se blocheze conturile are nişte datorii de plătit pe baza unor decizii ale unor Curţi de Arbitraj pe anumite proiecte. Sunt decizii din 2020 care trebuiesc plătite în acest an şi acolo e interesul nostru, al tuturor, CNAIR să poată funcţiona, iar aceste cheltuieli trebuiesc acoperite”, a mai spus Dacian Cioloş.
Referitor la sume în plus pentru Ministerul Sănătăţii, co-preşedintele USR PLUS a explicat că majoritatea sunt pentru campania de vaccinare.
„La Ministerul Sănătăţii mai e nevoie de o suplimentare pentru plata personalului şi aici mă gândesc în primul rând pentru personalul medical la sporurile pentru combaterea COVID. Acestea sunt decizii din 2020 sau pe baza unor legi adoptate în 2020 pentru acordarea acestor sporuri Ministerul Sănătăţii are nevoie de bani şi în a doua jumătate a anului pentru asta. Apoi mai e nevoie de o suplimentare la Cheltuieli, Bunuri şi Servicii pentru vaccinări, pentru campania de vaccinare, pentru servicii de ambulanţă, pentru anumite alte vaccinuri decât COVID şi medicamente sau tratamente care trebuiesc acoperite. Şi o altă suplimentare va fi necesară pentru centrele de vaccinare pentru ca acestea să îşi poată desfăşura activitatea. Alocarea bugetară iniţială nu a acoperit costurile pe tot anul. Sunt bani de care avem nevoie pentru ca Ministerul Sănătăţii să îşi poată face treaba şi să poată să fie pregătit şi pentru valul patru care vedem că se apropie cu paşi repezi. Mai sunt şi alte ajustări la alte ministere care vor trebui făcute, dar care sunt neproblematice, din punctul nostru de vedere”, a conchis Cioloş.
Liderii coaliţiei de guvernare se vor întruni, marţi, de la ora 15.00, pentru a purta discuţii despre rectificarea bugetară, a anunţat premierul Florin Cîţu.
Rectificarea bugetară pe care o pregăteşte Executivul va fi pozitivă, potrivit draftului pregătit de Ministerul de Finanţe. Cele mai multe fonduri le va primi Ministerul Sănătăţii, peste 3,5 miliarde de lei, urmat de Ministerul Fianţelor, pentru acţiuni generale, şi Ministerul Dezvoltării. Reduceri de fonduri vor fi la Ministerul Muncii, peste 2,7 miliarde de lei, Curtea de Conturi şi Senat. (sursa:www.news.ro)