Senatorii PSD vor vota împotriva Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 84/2021 care permite furnizorilor de utilităţi să debranşeze consumatorii aflaţi în imposibilitatea de a-şi achita facturile restante. Situaţia acestor consumatori s-a agravat exponenţial în contextul liberalizării sălbatice a pieţei de energie care a condus la creşteri explozive ale tarifelor la energie electrică şi gaze naturale.
„Ordinea firească ar fi trebuit să fie întâi protejare pentru cei vulnerabili şi apoi debranşare pentru cei care, cu rea-voinţă, nu-şi achită facturile. Cei mai mulţi dintre consumatorii care ar putea fi debranşaţi sunt pensionari, angajaţi cu salarii mici sau familii cu mulţi copii, care deja se află în zona sărăciei severe. Conform Institutului Naţional de Statistică, 41% dintre gospodăriile din mediul urban şi 36% din mediul rural au întârzieri de mai multe luni la plata facturilor pentru utilităţi”, arată PSD, într-un comunicat de presă.
PSD a insistat în numeroase rânduri ca partidele din Coaliţia de guvernare să adopte urgent o soluţie de protejare a consumatorilor vulnerabili, înainte de a permite furnizorilor de utilităţi să majoreze necontrolat tarifele şi să recurgă la măsura extremă a debranşării, mai indică sursa citată.
„Guvernul poate emite imediat o ordonanţă de urgenţă în acest sens. De asemenea, dacă n-ar fi atât de absorbit de campania internă pentru şefia PNL, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, ar putea convoca mâine o sesiune extraordinară pentru adoptarea urgentă a Legii consumatorului vulnerabil, astfel încât amendamentul PSD respins la Senat să fie adoptat în camera decizională, iar măsurile de protecţie să intre în vigoare din septembrie în acest an şi nu din septembrie 2022”, conchide sursa menţionată.
Biroul permanent al Senatului a convocat plenul în sesiune extraordinară, marţi de la ora 14.00, pentru o informare legată de adoptarea de către Guvern, pe 5 august, în vacanţa parlamentară, a OUG 84/2021, prin care sunt abrogate prevederi cu privire la debranşarea sau deconectarea clienţilor rău-platnici la gaze naturale şi energie electrică. (sursa:www.news.ro9