FILE PHOTO: Boards with Reebok store logo are seen on a shopping center at the outlet village Belaya Dacha outside Moscow, Russia, April 23, 2016. REUTERS/Grigory Dukor/File Photo

Adidas va vinde marca americană Reebok

Producătorul german de articole sportive Adidas a anunţat joi că va vinde marca americană Reebok companiei Authentic Brands Group (ABG) pentru 2,1 miliarde de dolari, relatează agenţia EFE.

Adidas a subliniat că o mare parte din preţul de vânzare va fi plătită în numerar la momentul tranzacţiei, care este preconizată în primul trimestru din 2022.

Adidas intenţionează să redistribuie o mare parte din sumă acţionarilor săi.

CEO-ul Adidas, Kasper Rorsted, a afirmat că „Reebok a fost o valoare a lui Adidas” şi că este mulţumit de contribuţia mărcii şi echipei în compania germană.

Marca Reebok, pe care Adidas a achiziţionat-o în 2006 pentru 3,1 miliarde euro, pentru a putea concura mai bine cu Nike, nu a adus rentabilitatea aşteptată şi, de ceva timp, dorea „să o însănătoşească”, deşi se zvonea vânzarea acesteia, opţiune pentru care, în final, s-a decis.

Vânzarea Reebok nu va avea impact asupra perspectivelor financiare ale Adidas din acest an, nici asupra obiectivelor până în 2025, mai scrie EFE. AGERPRES