În Grecia au căzut joi dimineaţă precipitaţii locale care au oferit un moment de respiro după două săptămâni de temperaturi sufocante, care au ajuns până la 46 de grade, când ţara s-a confruntat cu cel mai grav val de incendii din ultimii 40 de ani, relatează EFE.
Scăderea uşoară a temperaturii şi ploile, deşi au fost de scurtă durată, au ajutat mai ales insula Evia, cea mai afectată de incendii şi unde situaţia s-a ameliorat încă de miercuri. În prezent pompierii se concentrează pe stingerea unor focare care apar în mai multe puncte din nordul insulei unde au ars 50.000 de hectare într-o săptămână.
Continuă operaţiunile de stingere a flăcărilor şi în Arcadia (Peloponez), unde marţi s-au reactivat incendii care se credeau stinse, dar situaţia pare să fie sub control.
Experţii notează că incendiile au fost consecinţa unei lungi perioade de secetă, la care s-a adăugat cel mai grav val de căldură din ultimele patru decenii, plus vânturile care au suflat cu putere şi au permis propagarea flăcărilor – un „cocteil blestemat”, în opinia lor.
Potrivit primelor estimări au ars 90.000 de hectare în întreaga ţară, un dezastru ecologic care acum suscită temerea de inundaţii din cauza lipsei de vegetaţie care să absoarbă apa.
Premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, a promis că după stingerea incendiilor vor începe operaţiunile de reîmpădurire a zonelor afectate, pentru a evita eroziunea solului, dar experţii sunt de părere că doar o parte din zonele calcinate se vor putea recupera.
Prognoza meteo prevede joi o scădere a temperaturilor de până la 35 – 37 de grade şi ploi locale de scurtă durată.
Temperaturile rămân în continuare ridicate, dar totuşi mai scăzute cu 5 grade faţă de valul de căldură înregistrat săptămânile trecute.
În ultimele zile şi temperaturile din timpul nopţii au înregistrat o scădere, de la 30 la 25 de grade.AGERPRES