PSD i-a solicitat, vineri, preşedintelui Klaus Iohannis să confirme sau să infirme dacă a avut cunoştinţă de condamnarea penală a lui Florin Cîţu în momentul în care l-a desemnat pentru funcţia de prim-ministru al României.
„PSD solicită preşedintelui Klaus Iohannis să confirme sau să infirme dacă a avut cunoştinţă de condamnarea penală a lui Florin Vasile Cîţu în momentul în care l-a desemnat pentru funcţia de prim-ministru al României. Această clarificare în faţa opiniei publice este absolut necesară, având în vedere că preşedintele Klaus Iohannis a girat personal desemnarea lui Florin Cîţu în funcţia de premier, în pofida faptului că partidul care l-a propus a pierdut alegerile de anul trecut”, menţionează PSD, într-un comunicat de presă remis AGERPRES.
Social-democraţii mai spun că, dacă preşedintele a ştiut de această condamnare penală a lui Florin Cîţu, atunci are obligaţia să explice opiniei publice „de ce a încălcat principiul asumat personal de a nu desemna în funcţia de premier o persoană condamnată penal, indiferent de la cine vine propunerea”.
„Dacă, dimpotrivă, nu a avut cunoştinţă de condamnarea penală a lui Cîţu în momentul desemnării, atunci este obligatoriu ca preşedintele să anunţe public pe cine va trage la răspundere pentru această breşă majoră de securitate naţională, care a permis ca o persoană cu o astfel de vulnerabilitate majoră să ajungă în fruntea Guvernului României. Referitor la propaganda susţinătorilor lui Cîţu care încearcă din răsputeri să insinueze că ar fi fost doar o simplă amendă de circulaţie, PSD subliniază că faptele pentru care a fost încarcerat Florin Cîţu sunt infracţiuni care sunt sancţionate penal inclusiv de legislaţia românească. Caracterul penal al sancţiunii decurge chiar din pedeapsa cu închisoarea pe care a primit-o actualul premier al României”, se mai arată în comunicat. AGERPRES