Au fost generate 1.915.456 de certificate digitale europene privind COVID-19

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu a informat, marţi, într-o conferinţă de presă, că au fost generate 1.915.456 de certificate digitale europene privind COVID-19, dintre care 95,87% pentru a atesta vaccinarea împotriva SARS-CoV-2.

 

El a precizat, totodată, că a continuat vaccinarea anti-COVID derulată de operatorii economici privaţi. „Sunt 53 de companii care îşi desfăşoară activitatea de vaccinare pentru angajaţi şi familiile acestora, iar până în momentul de faţă a fost finalizată această activitate pentru 611 companii, 93 dintre acestea din domeniul HORECA, fiind vaccinate 78.146 de persoane”, a adăugat Baciu.

Secretarul de stat a completat că în târguri, pieţe, parcări până în prezent au fost vaccinate 65.000 de persoane, în mare parte la iniţiativa autorităţilor locale.

El a adăugat că România a primit, până la această dată, 18.090.449 de doze de vaccin, dintre care mai sunt în stoc 5.479.454. AGERPRES/