Chişinău, 17 aug. /MOLDPRES/. Ședința Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), planificată pentru astăzi, a eșuat din lipsă de cvorum. La întrunire s-au prezentat doar șapte din cei 12 membri ai CSM, transmite MOLDPRES.
„Au fost doar șapte membri prezenți. Procurorul General și ministrul Justiției nu au venit, deoarece sunt prezenți la ședința Consiliului Superior al Procurorilor (CSP). Am amânat ședința”, a spus președintele interimar al CSM, Dorel Musteață.
Acesta s-a arătat nemulțumit de faptul că ședința CSP a fost planificată pentru aceeași zi cu cea a CSM.
Ultima ședință a Consiliului Superior al Magistraturii s-a desfășurat pe data de 15 iunie. Ședințele planificate pentru 6 iulie și 12 august au fost amânate.