OMC: Datele privind expansiunea comerţului confirmă redresarea economiei mondiale

Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) a anunţat miercuri că barometrul său global privind comerţul cu bunuri a atins un nivel ridicat record, ceea ce confirmă soliditatea redresării comerţului, după şocul profund provocat anul trecut de pandemia de coronavirus (COVID-19), transmit Bloomberg şi Reuters.

Indicele privind comerţul cu bunuri a urcat la 110,40 puncte în martie, cel mai ridicat nivel de când s-a început publicarea datelor, în iulie 2016, şi cu peste 30 de puncte de bază faţă de martie 2020, a anunţat organizaţia cu sediul la Geneva.

Fiecare dintre componentele indicelui, cum ar fi transportul aerian şi maritim de mărfuri, materiile prime şi produsele auto, au înregistrat o creştere peste tendinţe. Dar indicele privind comenzile de export „a încetinit, ceea ce indică că ritmul redresării va deveni mai lent pe termen scurt”, apreciază Organizaţia Mondială a Comerţului.

Instituţia se aşteaptă în acest an la o creştere de 8% a comerţul mondial cu bunuri, după un declin de 5,3% în 2020.

„Creşterea reflectă atât soliditatea actualei expansiuni a comerţului cât şi amploarea şocului provocat de pandemie în 2020, în timp ce perspectivele privind comerţul mondial continuă să fie umbrite de riscurile negative”, apreciază OMC. AGERPRES