Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat miercuri că din cauza modului în care s-a derulat campania internă, în special din partea susţinătorilor lui Florin Cîţu, partidul a intrat pe un trend descendent şi în prezent a coborât sub 20% în sondajele de opinie.
„Eu sunt preşedintele PNL. Cum să nu îmi exprim îngrijorarea pentru faptul că după depunerea candidaturii la funcţia de preşedinte al PNL, din cauza modului în care s-a derulat campania, în special din partea susţinătorilor lui Florin Cîţu, PNL a intrat pe trend descendent şi astăzi am coborât sub 20% în sondajele de opinie. Îi îndemn pe toţi aceia care nu fac altceva decât să atace preşedintele PNL de dimineaţă până seara numai pentru că este candidat la funcţia de preşedinte al partidului să se potolească, să înceteze cu toate atacurile”, a spus Orban la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că nu l-a atacat niciodată pe preşedintele Klaus Iohannis, cu care spune că are o ‘relaţie consolidată’.
„Eu am o relaţie consolidată cu preşedintele, o relaţie veche, am acţionat împreună, am avut un parteneriat împreună, avem un parteneriat împreună şi vom continua să aveam un parteneriat împreună şi după ce voi câştiga preşedinţia PNL, pentru că la mine funcţionarea acestui parteneriat s-a văzut timp de cel puţin 4 ani, cât am fost preşedintele partidului, că a adus rezultate favorabile pentru România şi pentru PNL”, a afirmat Orban.
Acesta a adăugat că incidentele din trecutul premierului Florin Cîţu au dus la pierderea încrederii românilor în acesta, iar această pierdere de încredere a afectat şi partidul.
„Problema cea mai mare este că premierul nu a informat opinia publică şi mai ales că nu şi-a informat colegii importanţi de partid şi pe preşedintele României privind existenţa acestor episoade din trecut, care pot să ridice semne de întrebare. AGERPRES