Teatrul Naţional din Timişoara lansează cea de-a XXVI-a ediţie a Festivalului European al Spectacolului Timişoara

Teatrul Naţional din Timişoara (TNTm) lansează cea de-a XXVI-a ediţie a Festivalului European al Spectacolului Timişoara – Festival al Dramaturgiei Româneşti (FEST – FDR), care se va desfăşura în perioada 28 august – 5 septembrie.

Sărbătoarea teatrului, FDR, este de peste 40 de ani cel mai important festival dedicat spectacolului pe text de teatru românesc şi dramaturgiei româneşti contemporane. Anul acesta se împlinesc 10 ani de când Teatrul Naţional a reconfigurat festivalul, ca voce a identităţii dramaturgiei româneşti în dimensiunea sa europeană. În această structură, FEST-FDR a adus în prim-plan o cercetare aplicată a dramaturgiei naţionale, în relevanţa sa culturală şi socială (prin modulul FDR), dar şi o platformă care pune arta românească de teatru în dialog cu noile forme de artă teatrală dezvoltate pe plan internaţional (prin modulul FEST), arată un comunicat al TNTm, remis, marţi, AGERPRES.

FEST-FDR 2021 coagulează experienţa perioadei ultimului an într-un singur cuvânt, „seminţe”, şi invită publicul să participe alături de Teatrul Naţional la investiţia în dezvoltarea unei dramaturgii româneşti contemporane consistente, ca identitate distinctă şi armonică în spaţiul cultural european.

Oferta festivalului reprezenta parte din patrimoniul pe care Teatrul Naţional îl edifică pentru societate, acestea fiind seminţele pe care le sădeşte în 2021, în perspectiva profilului social pe care îl propune proiectul de ţară Timişoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023.

Teatrul Naţional Timişoara şi FEST-FDR sunt un spaţiu deschis, al întâlnirii oamenilor cu bucuria, cu speranţa, cu frumuseţea, cu spiritul în formele sale cele mai înalte. Cele nouă zile de spectacol vor reprezenta tot atâtea ocazii de a celebra dialogul prin spectacolul de teatru şi vor aduce împreună oameni, idei şi concepte prin evenimentele conexe ale Festivalului.

Deschiderea FEST-FDR are loc sâmbătă (28 august), în Sala Mare, la ora 18.00, cu „Chiritza în concert” (după V. Alecsandri şi M. Millo, un spectacol-concert de Ada Milea, Teatrul Naţional Cluj-Napoca / FDR). De la ora 20.00, la Sala 2 este programat spectacolul „Toată liniştea din lume” (de Mihaela Michailov, regia artistică Radu Apostol, Asociaţia ADO & Centrul de Teatru Educaţional Replika / FDR).

Duminică, la Sala Mare, „MaMe” (o creaţie colectivă, regia artistică Cristian Ban, Teatrul „Fanni Tardini”, Galaţi / FDR), iar la Sala 2, „Pattern” (un spectacol de Daniel Chirilă, Teatrul Tineretului, Piatra Neamţ / FDR).

Luni, la Sala Studio Uţu, „Ură şi pisoi” (de Andrei Ursu, regia artistică Victor Dragoş, Teatrul Basca, Timişoara / FDR), iar la Sala Mare, „Zorba Grecul” (de Nikos Kazantzakis, piesă originală de Hristo Boicev, regia artistică Mihaela Lichiardopol, Teatrul Naţional Timişoara / FEST). La Sala 2, „Lecţia” (de Eugene Ionesco, regia artistică Felix Alexa, Teatrul „Nottara”, Bucureşti / FEST).

Marţi, la Studio Uţu, debut „O noapte furtunoasă” (după I.L. Caragiale, Facultatea de Muzică şi Teatru, Universitatea de Vest Timişoara în parteneriat cu Teatrul Naţional Timişoara / FDR), la Sala 2, „Julieta fără Romeo” (de Bogdan Theodor Olteanu şi Alex Mircioi, regia artistică Bogdan Theodor Olteanu, Teatrul „Odeon” Bucureşti / FDR).

Miercuri, în Sala Mare, „Astăzi mai bine nu m-aş fi întâlnit cu mine însămi” (după Herta Muller, un spectacol de Simona Măicănescu, Fundaţia Doina Levintza / FEST), la Sala 2 „Povestea acelor oameni care într-o seară s-au adunat în jurul unei mese” (textul şi regia artistică Radu Iacoban, Teatrul Naţional Timişoara / FDR).

Joi, în Sala Mare, „Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois” (de Cosmin Stănilă, regia artistică Andrei Măjeri, reactor de creaţie şi experiment, Cluj-Napoca / FDR), iar la Sala 2, „Povestea personajelor mele pierdute” (textul şi regia artistică Iris Spiridon, Teatrul Dramaturgilor Români, Bucureşti / FDR).

Vineri, la Sala Mare, „Despre iubire sau aşa ceva…” (de Cosmin Pană, regia artistică Vlad Trifaş (Teatrul „George Ciprian”, Buzău / FDR), iar la Sala 2, „Trilogia minelor. Episodul 1. Flori” (de Csaba Szekely, regia artistică Horia Suru, Teatrul Dramaturgilor Români, Bucureşti / FDR)

Sâmbătă, la Sala Mare, „ROSTO” (după I.L. Caragiale, regia artistică Alexandru Dabija, Teatrul ACT, Bucureşti / FDR), iar la Sala 2, „Trilogia minelor. Episodul 2. Beznă” (de Csaba Szekely, regia artistică Horia Suru, Teatrul Dramaturgilor Români, Bucureşti / FDR)

Duminică, 5 septembrie, la Sala Mare, „2+2=5” (adaptare de Radu Iacoban după „Crimă şi pedeapsă” de F.M Dostoievski, regia artistică Radu Iacoban, Teatrul Mic, Bucureşti / FEST).

De la ora 21.00, la Sala 2 este marcată închiderea FEST-FDR, cu „Trilogia minelor. Episodul 3. Apă” (de Csaba Szekely, regia artistică Horia Suru, Teatrul Dramaturgilor Români, Bucureşti / FDR). AGERPRES