Acţiuni de verificare şi control a modului în care sunt respectate regulile sanitare în zonele aglomerate

Ca urmare a creşterii numărului de cazuri noi de coronavirus din ultima perioadă, autorităţile au decis intensificarea acţiunilor de verificare şi control a modului în care sunt respectate măsurile de prevenire şi combatere a răspândirii virusului SARS-CoV-2 în locurile aglomerate din municipiul şi judeţul Iaşi.

În acest sens, prefectul judeţului Iaşi, Marian Grigoraş, a semnat miercuri un ordin privind efectuarea de controale în zonele aglomerate din județul Iași pentru a se constata modul în care sunt respectate prevederile Legii 55/2020, privind măsurile de prevenire și combaterea a efectelor pandemiei de COVID-19.

Printre zonele vizate se numără piețele agroalimentare, târgurile, oboarele, supermarket-urile, sălile de spectacole şi concerte, precum şi evenimentele publice şi private desfăşurate pe raza localităţilor judeţului Iaşi.

“Prin acest ordin se dispune intensificarea controalelor în zonele agglomerate,  pentru a veghea asupra respectării legislației pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în contextul unei creșteri a numărului de cazuri de persoane infectate”, a declarat Marian Grigoraş, prefectul judeţului Iaşi.

Verificările vor fi efectuate de reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție, Inspectoratului Județean de Jandarmi şi de cei ai Direcției de Sănătate Publică.

„Datele publice arată că numărul de cazuri cu infecții COVID-19 este în creștere și acesta este un semn că trebuie să rămânem în alertă cu privire la măsurile anti-pandemie. Între aceste măsuri se află cele care privesc respectarea normelor sanitare și a prevederilor legislative în cazul evenimentelor care presupun aglomerări umane, evenimente publice sau private – este vorba despre cazurile în care oamenii interacționează mult mai mult, situații care favorizează răspândirea virusului SARS-CoV-2. Pentru a reduce aceste riscuri, avem nevoie să respectăm măsurile sanitare preventive. În același timp, punem la dispoziție toate informațiile despre beneficiile vaccinării și vă încurajez, pe cei care nu ați făcut-o încă, să mergeți să vă vaccinați”, a mai declarat prefectul judeţului Iaşi. (E.M.)