Dirijorul Ion Marin a primit rolul de consul onorific al României la Lugano

Dirijorul Ion Marin a primit rolul de consul onorific al României la Lugano, a informat, miercuri, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, care subliniază că această titulatură, prin care se recunosc eforturile constante de diplomaţie culturală din ultimele decenii, confirmă implicarea permanentă a maestrului în consolidarea relaţiilor bilaterale dintre Elveţia şi România.

Recent, Ion Marin a fost decorat de Republica Franceză cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler pentru contribuţia şi angajamentul său în serviciul culturii.

„Consulatul onorific este o funcţie care se oferă personalităţilor care trăiesc pe teritoriul unei naţiuni în reşedinţă permanentă şi care, prin anvergura activităţii lor profesionale, aduc un important adaos de imagine ţării rezidente, consolidând relaţia diplomatică dintre aceasta şi ţara de origine, în cazul de faţă relaţiile bilaterale dintre Elveţia şi România. Instituţia Consulului onorific şi activitatea consulatelor onorifice aparţin domeniului diplomaţiei consulare – ramură principală a diplomaţiei tradiţionale. Astfel, acest rol oficializează ceea ce dirijorul Ion Marin realizează în mod constant de peste 30 de ani de când locuieşte la Lugano, timp în care a devenit un vector cultural al societăţii locale”, se precizează în comunicatul transmis AGERPRES.

„Este o mare surpriză şi o senzaţie nouă pentru mine, pentru că, deşi trăiesc şi dirijez la Lugano de peste 30 de ani, nu m-am gândit niciodată la o oficializare a activităţii mele constante de conectare culturală a Elveţiei cu România. Lugano este un spaţiu în care am ajuns împreună cu familia mea să ne simţim ca acasă, în primul rând pentru că este un oraş care respiră dragoste pentru muzică, pentru cultură, în general. În viaţa mea de zi cu zi, România este permanent în sufletul şi mintea mea, aşa că inevitabil am ajuns să conectez valorile României cu cele ale locurilor în care activitatea profesională mă poartă, dar cu precădere am îndeplinit acest rol de liant cultural între Elveţia şi România, iar acum, iată, titulatura de consul onorific creionează cu contururi precise ceea ce deja realizez de peste trei decenii, de când locuiesc aici”, a declarat Ion Marin, citat de comunicat.

Ion Marin este directorul de onoare al Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” şi, de asemenea, preşedintele fondator al Programului Naţional Cantus Mundi România şi Symphonia Mundi. Din 2020, este profesor universitar la Universitatea Mozarteum din Salzburg, coordonatorul catedrei de dirijat coral „Claudio Abbado” şi conducătorul artistic al activităţii de concert a acesteia. AGERPRES