CFR Călători asigură legături directe cu staţiunile de la Marea Neagră până pe 15 septembrie, deşi programul estival Trenurile Soarelui 2021 se încheie pe 5/6 septembrie, a anunţat joi compania.
„Pentru ca pasagerii să se poată bucura din plin de ultimele zile călduroase, deşi programul estival Trenurile Soarelui 2021 se încheie pe 5/6 septembrie, CFR Călători asigură până la data de 15 septembrie 2021 continuitatea călătoriei până la Mangalia prin menţinerea unor legături cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Iaşi şi Suceava sau prin asigurarea legăturii din Bucureşti Nord la trenuri dinspre Baia Mare, Beclean pe Someş, Sighetu Marmaţiei, Bistriţia Nord, Cluj Napoca, Braşov, Arad, Craiova”, se spune în comunicat.
Astfel, până la data de 15 septembrie 2021, vor avea circulaţia prelungită până la Mangalia următoarele trenuri, fără ca pasagerii să fie nevoiţi să coboare în staţia Constanţa: IR 1581/R 8385 Bucureşti Nord (plecare 07:10) – Constanţa (sosire 09:31/plecare 09:45) – Mangalia (sosire 10:46); R 8378/IR 1582 Mangalia (plecare 11:55) – Constanţa (sosire 13:06/plecare 14:00) – Bucureşti Nord (sosire 16:19); IR 1585/R 8397 Bucureşti Nord (plecare 17:10) – Constanţa (sosire 19:32/plecare 19:45) – Mangalia (sosire 20:46); R 8382/IR 1580 Mangalia (plecare 06:30) – Constanţa (sosire 07:42/plecare 08:20) – Bucureşti Nord (sosire 10:40); IR 12862/R 8383 Iaşi (plecare 22:30)/Suceava (plecare 22:31) – Constanţa (sosire 06:50/plecare 07:45) – Mangalia (sosire 08:53); R 8398/IR 12861 Mangalia (plecare 20:00) – Constanţa (sosire 21:08/plecare 22:00) – Iaşi (sosire 06:16)/Suceava (sosire 05:49).
Potrivit CFR Călători, conexiunea dintre Bucureşti şi Constanţa va fi asigurată zilnic de 18 trenuri, din care 14 InterRegio (câte şapte pe sens) şi patru Regio (câte două pe sens). După data de 15 septembrie 2021, legătura cu Constanţa se va menţine atât cu trenuri directe din Braşov, Iaşi/Suceava, cât şi prin trenurile cu schimbare în Bucureşti Nord dinspre marile oraşe din ţară.
Pasagerii CFR Călători au posibilitatea de a călători la tarife reduse din tariful de transport, preţurile biletelor fiind accesibile tuturor prin gama variată de oferte comerciale, prezentate pe site-ul companiei. Elevii beneficiază de gratuitate, iar studenţii de 50% reducere la călătoria în vagoanele clasa a 2-a..
Înainte de efectuarea călătoriei, compania roagă toţi pasagerii să se asigure că au achiziţionat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren şi/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.
Pasagerii care au bilete/abonamente şi nu pot să efectueze călătoria în situaţii de forţă majoră, vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanţa neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. AGERPRES