Poli Timişoara – Poli Iaşi 0-1. Ieşenii, la prima victorie în deplasare

După trei înfrângeri consecutive, ieşenii dau semne că au depăşit “pasa neagră” în care intraseră la începutul sezonului, obţinând joi seara, în Banat, împotriva Politehnicii Timişoara, cea de-a doua victorie la rând, după ce în urmă cu o săptămână trecuseră, pe teren propriu, de Universitatea Cluj, o altă candidată la promovare.

Meciul de pe Stadionul “Dan Păltinişanu”, disputat în prezenţa a circa 2.000 de spectatori, a avut două reprize distincte, prima în care cele două formaţii au jucat excesiv de prudent, fără mari ocazii de gol la cele două porţi, şi o a doua, în care jocul a fost mult mai disputat.

Când toată lumea de pe stadion se împăcase déjà cu gândul remizei, Sekou Camara (min. 90+3) reia frumos cu capul în poarta gazdelor, din careu, balonul trimis perfect din lovitură liberă de Francisc Cristea.

Iaşul obţine astfel trei puncte mari pe terenul unei formaţii care foarte rar pierde acasă.

Poli Timișoara: Păduraru – Sofran, Mera, Scutaru, Oanea – Ignea,  Lazăr – Andrei, D. Benzar  (min. 80 Axente), Bîrnoi (min. 70 Zaluschi) – Ursu (min. 61 Hațeganu

Poli Iaşi: Popescu – Onea, Cană, Plămadă, Serediuc – Mihalache, Okan (min. 61 Istrate) – Stan (min. 71 Iurașcu),  Fr. Cristea (min. 90 Târșa), Pelivan (min. 71 Torres) – Camara.

În urma acestui succes, elevii lui Costel Enache urcă pe locul 10 în clasament, ieşenii având şase puncte după cinci etape.

Campionatul Ligii 2 se întrerupe timp de două săptămâni, pentru a face loc meciurilor echipelor naţionale, acesta urmând a fi reluat sâmbătă, 11 septembrie, cu etapa a VI-a, în care CSM Politehnica Iaşi va întâlni, în Copou, pe FC Buzău. (E.M.)