Comunele Ceplenița și Răchiteni au depășit incidența de 3 la mia de locuitori (3,09, respectiv 3.04). În această situație, prin ordinul prefectului, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Iași s-a întrunit vineri într-o ședință extraordinară și, conform legislației în vigoare, a hotărât aplicarea unei serii de măsuri preventive care au drept scop diminuarea răspândirii virusului în comunitate.în cele două comune. se
Acestea se vor aplica începând de sâmbătă, 28 august 2021, timp de două săptămâni, respectiv până pe 10 septembrie 2021. Astfel,
- Este interzisă activitatea cu publicul a agenților economici de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor și la terase.
- Este permisă prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile comerciale ale restaurantelor și cafenelelor.
- Este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor licentiați în domeniul jocurilor de noroc.
- Este interzisă organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau altor evenimente culturale.
- Este interzisă organizarea unor evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc) atât în spații deschise cât și închise.
- Sunt intezise activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber.
- Este interzisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci.
- Este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care administrează piscinele interioare.
- Este permisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană.
„Suntem în situația nedorită cu două comune din Iași – Ceplenița și Răchiteni – în care incidența cazurilor de COVID-19 a trecut de 3 la mia de locuitori. Respectăm legislația care specifică măsurile care trebuie luate astfel încât să limităm răspândirea virusului SARS-CoV-2. Vom urmări cu atenție evoluția pandemică din cele două comunități și vom pune accent pe vaccinarea populației”, a declarat Marian Grigoraş, prefectul judeţului Iaşi. (E.M.)