Alte două noi tramvaie PESA fabricate la uzina din Bydgoszcz (Polonia) au sosit luni, 30 august, la Iaşi, după exact patru săptămâni de când au fost recepţionate primele astfel de mijloace moderne de transport în comun ce urmează să circule în cel mai scurt timp pe străzile oraşului.
În acest moment, în depoul de la Gară al Companiei de Transport Public (CTP) se află șase tramvaie PESA, potrivit reprezentanţilor CTP, în perioada următoare fiind aşteptate să sosească și alte tramvaie produse de aceeaşi firmă, în baza contractului încheiat cu Primăria Municipiului Iași, finanțat de către Uniunea Europeană.
Noile vehicule vor ieși la stradă imediat ce toate procedurile interne vor fi încheiate. Între timp, continuă testele funcționale cu primele două vagoane primite de către CTP Iași la începutul acestei luni, etapă ce a putut fi demarată după finalizarea pregătirii personalului companiei noastre”, susţin reprezentanţii de transport public.
Contractul de achiziție a celor 16 tramvaie PESA a fost semnat pe 27 aprilie 2020, iar valoarea acestuia este de circa 163 de milioane de lei, (aproximativ 33,1 milioane de euro – ceea ce înseamnă 2,06 milioane de euro pentru fiecare tramvai).
Fiecare dintre cele 16 tramvaie PESA au o capacitate de transport de 230 de locuri, din care 30 pe scaune fixe, nerabatabile și individuale. Toate tramvaiele au dotări moderne: aer condiţionat, instalaţie de încălzire corespunzătoare pentru sezonul rece, sistem de supraveghere video interior şi exterior, echipament pentru anunţuri vocale exterioare în staţii pentru persoanele cu dizabilităţi de vedere, instalaţie electrică a echipamentelor de ticketing şi o instalaţie de informare a călătorilor atât la interior, cât şi la exterior, sistem de numărare a călătorilor prin senzori video inteligenţi 3D ,etc.
După finalizarea probelor, tramvaiele vor fi introduce pe traseele 1, 3, 7, 8 şi 13. (E.M.)