La sediul Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a avut loc luni tragerea la sorţi a meciurilor din turul al IV-lea al Cupei României (ediţia 2021/2022).
Potrivit regulamentului, principalul criteriu după care au fost stabilite întâlnirile din această fază a competiţiei a fost cel geografic.
În urma tragerii la sorţi, divizionara secundă CSM Politehnica Iaşi va întâlni în turul al IV-lea pe Huşana Huşi, formaţie care evoluează în Seria 1 din Liga 3, partida urmând a avea loc pe data de 8 septembrie pe terenul formaţiei din eşalonul inferior.
În turul al III-lea al Cupei României, Huşana Huşi a eliminat-o, într-un meci disputat la mijlocul săptămânii trecute, pe teren propriu, pe Ştiinţa Miroslava.
De remarcat că Poli Iaşi şi Huşana Huşi s-au întâlnit în această vară, în Copou, într-un joc amical de pregătire în vederea debutului în noul sezon, gazdele obţinând victoria în urma unui gol înscris de Cristi Puşcaş.
Programul complet al meciurilor:
* FC Unirea Dej – CS Minaur Baia Mare
* ACS CAO 1910 – AS FC Universitatea Cluj
* ACS Şomuz Fălticeni – CS Aerostar Bacău
* ACS Huşana Huşi – ACSM Politehnica Iaşi
* CS Şoimii Lipova – Politehnica Timişoara
* CSM Reşiţa – SC FC Ripensia Timişoara
* AFC Odorheiu Secuiesc – AFC Hermannstadt
* ACS SR Municipal Brasov – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc
* CS Hunedoara – CSC 1599 Şelimbăr
* ACSO Filiaşi – ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu
* ACS Unirea Bascov – CSM Slatina
* CS Tunari – CS Concordia Chiajna
* AFC 1919 Dacia Unirea Brăila – ACS Petrolul 52/CSO Plopeni*
* ACS Recolta Gheorghe Doja – AS FC Buzău
* CS Năvodari – AFC Unirea 04 Slobozia
* AFC Dunărea 2005 Călăraşi – AFC Astra
* dacă CSO Plopeni se va califica din turul 3 (urmează să joace în turul al III-lea cu ACS Petrolul 52 Ploieşti), atunci meciul din turul IV va fi CSO Plopeni – AFC 1919 Dacia Unirea Brăila