S-au vaccinat anti COVID-19 34.709 elevi cu vârste între 12 şi 15 ani şi 153.000 cu vârste între 16 şi 19 ani

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat luni că până în prezent s-au vaccinat anti COVID-19 34.709 elevi cu vârste între 12 şi 15 ani şi 153.000 cu vârste între 16 şi 19 ani.

„Este vorba de 34.709 elevi din categoria de vârstă 12-15 ani, reprezentând aproape 5%, un progres important faţă de prima raportare de 5.000 de elevi cu vârsta între 12-15 ani. Pentru cei cu vârsta între 16-19 ani avem 153.000 de vaccinaţi, astăzi este un progres de 3.000 faţă de ultima raportare”, a spus ministrul.

El a afirmat că reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor au argumentat că participarea diferenţiată la cursuri doar a elevilor vaccinaţi ar crea „discrepanţe şi mai mari” şi „decalaje în educaţie”.

„La solicitarea Consiliului Naţional al Elevilor, care au prezentat argumente, au spus că această participare diferenţiată în funcţie de vaccinat sau nevaccinat ar crea discrepanţe încă şi mai mari, decalaje în educaţie care ar putea fi recuperate foarte greu. Este un argument pertinent, iar eu îmi exprim încrederea că nu vom ajunge prea curând la rata de infectare de 6 la mie, iar dacă vom ajunge acest lucru se va întâmpla pentru foarte scurt timp. În acelaşi timp, dacă am fi permis acces diferenţiat în funcţie de vaccinat sau nevaccinat ar fi putut să fie un stimulent pentru vaccinare, pe de o parte, iar pe de altă parte ar fi generat scenariu hibrid care, suntem de acord cu toţii, a dat rezultate foarte slabe, profesorul fiind obligat să se concentreze simultan şi la elevii din clasă şi la elevii din online”, a declarat Cîmpeanu.

El a susţinut că se va permite organizarea de festivităţi de deschidere a anului şcolar şi a precizat că acestea vor avea o durată de cel mult o oră şi jumătate, iar participanţii vor purta măşti şi în exterior.

„Da, am stabilit că este normal să permitem organizarea de festivităţi de deschidere a anului şcolar, din moment ce sunt permise tot felul de alte evenimente, cu două condiţii: prin excepţie masca fiind obligatorie la interior, în data de 13 septembrie ea va fi obligatorie şi la exterior, pentru că sunt aglomerări mari de persoane care se creează: elevi, părinţi, bunici, profesori şi durata să fie de maximum o oră şi jumătate”, a mai spus Cîmpeanu.

Sorin Cîmpeanu a reamintit că pe 13 septembrie va începe şcoala cu prezenţă fizică „fără niciun fel de diferenţiere”.

„Cel mai important anunţ este acela că în data de 13 septembrie vom începe şcoala cu prezenţă fizică pentru absolut toţi preşcolarii, pentru absolut toţi elevii, fără niciun fel de diferenţiere. Va trebui să ne asigurăm că sunt respectate măsurile sanitare, va trebui să ne asigurăm că există măşti de protecţie suficiente. Va trebui să ne asigurăm că şcolile sunt pregătite”, a spus ministrul.

Potrivit acestuia, există „stocuri suficiente” de măşti de protecţie care vor fi puse la dispoziţia şcolilor.

„Există stocuri suficiente măşti de protecţie, există câteva milioane de măşti de protecţie în rezerva de stat gestionată de DSU, există la MS, există la autorităţi locale. Pe de altă parte, am lansat o interogare în tot sistemul de educaţie către toate inspectoratele şcolare judeţene pentru a ne spune ce stocuri de măşti au. Şi Ministerul Educaţiei s-a implicat, a semnat contracte de donaţii şi sponsorizare în beneficiul inspectoratelor şcolare acolo unde stocurile au fost mai reduse, iar astăzi în şedinţa de Guvern va fi promovată o reglementare prin care autorităţile locale vor pune la dispoziţia şcolilor măşti de protecţie. Există stocuri, ştim exact pe fiecare judeţ, de 500.000, 600.000, 700.000 de măşti în fiecare judeţ. Acestea vor fi puse la dispoziţie şcolilor pentru asigurarea protecţiei sanitare pentru elevi şi pentru cadre didactice”, a mai arătat ministrul.

Cîmpeanu a mai afirmat că orice elev, profesor şi angajat din sistemul de învăţământ va fi testat în măsura în care va prezenta simptome.

„Orice elev, profesor, orice angajat din sistemul de învăţământ va fi testat în măsura în care va prezenta simptome sau în măsura în care va fi contact al unor cazuri confirmate. Asta este regula la acest moment. Există teste suficiente, au existat întotdeauna, factorul limitativ a fost însă pentru elevi acordul părinţilor, considerându-se drept invazive acele teste care se folosesc în prezent, teste PCR”, a susţinut ministrul. AGERPRES