Rata cumulată de promovare (înainte de contestații) la examenul național de Bacalaureat (sesiunea august-septembrie 2021) este în judeţul Iaşi de 30,72%, în creștere față de sesiunea august-septembrie 2020, când procentul de promovare a fost de 29,10%, informează Inspectoratul Şcolar Judeţean.
Pentru promoția curentă, rata de promovare este 33,32% (32,11% – sesiunea august-septembrie 2020), iar pentru promoțiile anterioare –26,85% (23,48% – sesiunea august-septembrie 2020).
La probele scrise s-au prezentat 1.022 de candidaţi din cei 1.280 de candidaţi înscrişi. Niciun candidat nu a fost eliminat pentru fraudă sau tentativă de fraudă.
Au promovat 314 candidați, dintr-un total de 1.022 de candidați prezenți. Dintre aceștia, 234 de candidați provin din promoția curentă, iar 80 de candidați din promoțiile anterioare.
Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 31 august, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate vineri, 3 septembrie.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
- recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
- susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
- obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.