Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, că va face tot ce este posibil pentru menţinerea coaliţiei de guvernare şi a arătat că Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny” poate fi adoptat dacă îndeplineşte condiţiile legale şi există acordul partenerilor de coaliţie.
„Acest Plan Naţional de Investiţii a fost dezbătut în coaliţie. Am acceptat să obţinem din partea partenerilor de coaliţie propuneri de îmbunătăţire legate de transparenţă, de criterii obiective, de proceduri care să fie clare, de selectare a proiectelor, ca atare şi eu, ca preşedinte al PNL, susţin adoptarea Planului Naţional de Investiţii, dar fără să afectăm coeziunea coaliţiei, pe o formă a proiectului care să fie conformă cu voinţa comună a coaliţiei şi cu respectarea tuturor procedurilor constituţionale şi legale. (…) Eu voi face tot ce este posibil pentru a menţine această coaliţie şi în acelaşi timp, repet, pentru a adopta acest program de investiţii pentru comunităţile locale, pentru a desfiinţa Secţia specială, pentru a elimina pensiile speciale sau cele care nu pot fi eliminate să fie aduse într-un cadru al contributivităţii. Eu sunt adeptul dialogului şi adeptul găsirii unor soluţii care să fie împărtăşite de întreaga coaliţie”, a afirmat Orban înainte de a participa la şedinţa grupului parlamentar al PNL din Senat.
El a precizat condiţiile în care poate fi adoptat Programul „Anghel Saligny”.
„Dacă îndeplineşte condiţiile legale şi în mod evident dacă o facem şi cu acordul partenerilor de coaliţie, poate fi adoptat”, a spus Orban.
Potrivit acestuia, prevederile legale există termene pentru exprimarea avizului.
„Deocamdată nu a existat o speţă în care să se stabilească dacă aceste prevederi legale conţin dreptul de avizare tacită. Nu s-a discutat, dar în principiu este stabilit un termen pentru avizare. Obiectivul este să obţinem avizele, să fie în regulă proiectul de act normativ, fiindcă este un proiect mult prea important pentru România şi pentru dezvoltarea comunităţilor locale ca să existe dubii constituţionale”, a mai spus Ludovic Orban.
Preşedintele PNL şi-a exprimat speranţa că acest program va fi adoptat pentru dezvoltarea infrastructurii în comunităţile locale.
„Sper că motivul adoptării acestui proiect – despre care eu vorbesc încă de la sfârşitul lui ianuarie, e adevărat că o bună perioadă vorbeam singur în coaliţie despre necesitatea acestui proiect de investiţii – se face cu scopul real pentru care eu m-am luptat de atât timp, şi anume pentru dezvoltarea infrastructurii în comunităţile locale, pentru că finanţările europene în domeniul infrastructurii nu vor fi accesibile foarte repede şi din cauza aceasta era nevoie de lansarea unui program de investiţii în infrastructura locală”, a mai declarat Orban.
(sursa:www.agerpres.ro)