Marcel Ciolacu a făcut public textul moţiunii de cenzură a PSD împotriva Executivului, iar aceasta se intitulează „Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor! Jos Guvernul Cîţu!”. Liderul social-democraţilor a adresat mai multe întrebări parlamentarilor AUR şi le-a transmis să lase poveştile. „Vreţi să vă faceţi capital electoral pe spinarea românilor, pe dramele lor? Sau vreţi ca Guvernul Cîţu să plece? Aveţi probleme cu textul? E ceva neadevărat? Haideţi să stăm la aceeaşi masă şi să-l discutăm!”, a adăugat Ciolacu.
Liderul deputaţilor AUR George Simion a declarat, joi pentru News.ro, că Alianţa pentru Unirea Românilor este dispusă să accepte pe oricine doreşte să se alăture iniţiativei partidului de moţiune de cenzură. „Iniţial credeam că PSD e un partener serios şi merge până la capăt în a îl da jos pe Cîţu, aşa cum promisese şi ne înţelesesem să depunem moţiunea la începtul lunii septembrie. Când am constatat că nu e cazul şi că s-au răzgândit am iniţiat noi moţiunea de cenzură”, a mai explicat Simion, care a adăugat că există numărul de minim 120 de semnături necesare depunerii moţiunii, după ce USR PLUS a anunţat că va susţine demersul AUR.
George Simion a discutat joi la Parlament cu deputatul PSD Sorin Grindeanu, după conferinţa de presă a acestuia, după cum reiese dintr-un video postat de liderul deputaţilor AUR. Simion l-a îndemnat pe Grindeanu ca PSD să semneze moţiunea de cenzură a Alianţei pentru Unirea Românilor pe care USR PLUS a anunţat că o va semna, pentru a maximiza şansele ca Guvernul Cîţu să pice la votul în Parlament. În replică, prim-vicepreşedintele PSD i-a transmis co-preşedintelui AUR că social-democraţii deja au textul moţiunii şi numărul necesar de parlamentari şi l-a îndemnat să depună moţiunea USR împreună cu AUR.
(sursa:www.news.ro)