Stelian Ion, la predarea mandatului: Plec cu fruntea sus. Am făcut ceea ce trebuia să fac

Ministrul demis al Justiţiei, Stelian Ion, afirmă, joi, la plecarea de la minister, că pleacă cu fruntea sus şi că a făcut tot ce trebuia să facă în ultimele luni. Vicepremierul Dan Barna, care l-a însoţit, a reiterat ideea depunerii unei moţiuni de cenzură, dar a afirmat că nu este vorba despre o alianţă cu PSD sau AUR, ci despre demiterea lui Florin Cîţu, care ”nu are competenţa profesională şi morală să conducă un guvern de coaliţie”.

”Plec cu fruntea sus. Am făcut cea ce trebuia să fac în aceste luni. Blocarea SIIJ în Parlament este opera, în principal, a UDMR şi a neimplicării altor lideri politici (…) Motivele remanierii sunt unele care nu au fost explicitate, au fost doar pretexte”, a afirmat, joi, Stelian Ion, la predarea mandatului de ministru al Justiţiei.

”Dincolo de aceste aspecte şi de pretextele folosite, având substrat mai degrabă numirea procurorilor de rang înalt, unde e o miză foarte importantă pentru unii, pentru noi nu a fost decât miza de a avea o procedură transparentă, corectă, astfel încât să asigurăm independenţa procurorilor şi independenţa justiţiei. recând peste toate aceste lucruri, plecăm de aici cu fruntea sus. Din păcate, premierul Florin Cîţu nu este un partener loial, nu este un lider care să unească, care să ţină coaliţia aproape, care să înţeleagă care sunt priorităţile de guvernare, nu merge pe priorităţile din programul de guvernare, aşa cum şi-a asumat, nu respectă partenerii de guvernare, nu-şi respectă cuvântul dat şi în general are un respect redus faţă de lege, dfe Consituţiie”, a adăugat Stelian Ion.

Acesta a afirmat că ”premierul Cîţu trebuie să plece”.

”Trebuie o nouă echipă condusă de un alt premier. Aşa nu mai poate continua din punctul nostru de vedere această coaliţie”, a mai declarat Stelian Ion.

La rândul său, vicepremierul Dan Barna a reiterat ideea depunerii moţiunii de cenzură.

”În zilele următoare vom depune o moţiune de cenzură şi sperăm ca acest premier să devină un premier în istorie, să aibă acolo o poză frumoasă la Palatul Victoria (…) Această coaliţie poate să continue şi ne aşteptăm ca PNL să propună un om serios, competent, care are propietatea şi valoarea propriului cuvânt, pentru că asta a fost, de fapt, problema de fond de mai multe luni de zile”, a declarat Dan Barna.

Rîrspunzând unor întrebări, Barna a afirmat, din nou, că ”toate variantele sunt pe masă”.

”Vom avea şi în seara aceasta o şedinţă a Biroului Naţional, vom vedea pe care dintre cele două variante vom merge mai departe.  Nu este vorba despre o alianţă nici cu PSD, nici cu AUR, este vorba despre o moţiune de cenzură prin care premierul Cîţu trebuie trimis acasă pentru că nu are competenţa profesională şi morală să conducă un guvern de coaliţie.  Opţiunea firească, opţiunea democratică este moţiunea de cenzură, nu vorbim de alinanţe Cred în continuare că România trebuie condusă de această coaliţie, dar cu un premier care poate să ducă o pălărie de asemenea anvergură”, a mai declarat Barna.

(sursa:www.news.ro)