George Simion: AUR renunță la criticile aduse miniștrilor USR PLUS în textul moțiunii de cenzură

Liderul AUR, George Simion, a declarat pentru Digi24.ro că textul moțiunii de cenzură inițiată de partidului al cărui copreședinte este a fost curățat astfel încât să conțină doar „chestiunile care îl vizează” pe premierul Florin Cîțu. Inițial, moțiunea de cenzură a celor din AUR conținea referiri la activitatea miniștrilor USR PLUS.

„Nu dorim să intrăm în conflicte ideologice și stilistice cu ceilalți parlamentari care vor debarcarea lui Florin Cîțu din funcție. Așadar textul moțiunii inițiate de noi va fi unul minimal, care se rezumă la chestiunile care îl vizează pe viitorul fost premier”, a declarat George Simion, pentru Digi24.ro.

George Simion a precizat că în proporție de 80% moțiunea va fi depusă astăzi, după ședința Coaliției.

În varianta transmisă presei de AUR, miniștrii USR PLUS erau criticați dur. De exemplu, ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene Cristian Ghinea era numit „un mare și rotund zero”.

„ Care sunt rezultatele la 9 luni de la data începerii exercițiului financiar? ZERO, un mare și rotund ZERO, așa cum îi este caracteristic d-lui Ghinea”, scria în varianta inițială a moțiunii AUR.

De asemenea, în moțiunea celor de la AUR apăreau mai multe referiri la USR PLUS.

„USR PLUS dorește sexualizarea copiilor”/Pentru USR PLUS „identitatea națională și tricolorul reprezintă „teme false”/„Guvernul PNL-USR PLUS-UDMR a îndatorat țara”/„Președintele Iohannis stă cu un pușcăriaș la masă, iar cei de la USR PLUS tac mâlc în speranța că oamenii vor uita de campania Fără penali în funcții publice”, sunt doar câteva exemple.

(sursa:www.digi24.ro)