Opera Națională Română din Iași (ONRI) va deschide stagiunea 2021-2022 cu spectacolul ”Magia serii în sunet și lumină”, programat duminica viitoare, pe 12 septembrie, cu începere de la ora 20.00.
“Programul galei în aer liber, care va putea fi urmărită gratuit, va fi unul special, jocurile de lumini vor fi dintre cele mai moderne, la fel ca focurile de artificii”, anunţă reprezentanţii instituţiei într-un comunicat de presă.
Unul dintre punctele de atracție al serii va fi cel în care Radu Cotoman, concertmaestru al ONRI, va interpreta „Balada” lui Ciprian Porumbescu la vioara lui George Enescu.
Vioara, model Joseph Guarnerius del Gesu (Giuseppe Guarneri), este realizată în anul 1885 în atelierul fraților Wolff Kreuznach și i-a fost oferită lui Enescu de familia regală a României.
Prețiosul instrument va fi în Iași săptămâna viitoare, grație Casei de Licitații Historic, care îl va pune la dispoziția ONRI pentru spectacolul din 12 septembrie
Spectacolul “Magia serii în sunet şi lumină”, organizat de Opera Naţională Română din Iaşi în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, va avea loc duminică, 12 septembrie, de la ora 20.00, în aer liber, evenimentul – aflat la cea de-a X-a ediţie – urmând să marcheze deschiderea oficială a noii stagiuni a Operei. (E.M.)