Netezirea memoriei

Obosesc până când

pădurea începe din mine

 

spuma florilor e luată

cu strecurătoarea

promisiunea sămânții

cunoaște eliberarea

 

sunt purtat

din ochi în ochi

ca un somn de încercare

fără vise

cum mai sunt furtunile

adunate la margini de mare

în legende pregătite

să fie scrise

 

obosesc de atâta frumos

și poate de aceea mi se pare

că-n inimă ți-am lăsat

un ultim răspuns

o scrisoare rămasă

necitită

cum mai rămân amintirile

păstrate,

dar nepovestite.

 

ADI CRISTI