Preşedintele american Joe Biden efectuează vineri o vizită în Louisiana, primul stat lovit de uraganul Ida, unde urmează să îndemne din nou la unitate în lupta împotriva modificărilor climatice, relatează AFP.
Această vizită întervine în contextul în care, mai la nord, regiunea New York încă îşi pansează rănile după inundaţii bruşte din cauza trecerii furtunii, soldate cu 44 de morţi.
Aceasta este prima sa deplasare după încheierea haotică a intervenţiei militare americane în Afganistan, o ţară care se află de-acum pe mâna talibailor.
Preşedintele american urmează să se ducă mai întâi la New Orleans, unde se întâlneşte cu oficiali locali.
El urmează să evalueze, apoi, din elicopter, pagubele în anumite localităţi deosebit de afectate.
Joe Biden, care se grăbeşte să revină asupra problemelor naţionale, urmează să insiste, în timpul acestei vizite de o zi, asupra necesităţii ca Statele Unite să se pregătească mai bine în cazul unor evenimente meteorologice extreme, pe care modificările climatice le fac mai frecvente.
Furtuna Ida, dar şi incendii care continuă să devasteze o parte a Vestului american sunt ”un avertisment în plus” în acest sens.
”Aceasta este o problemă de viaţă şi de moarte şi trebuie să-i răspundem împreună”, a subliniat el joi.
Uraganul Ida a lovit Louisiana duminică, cauzând pagube materiale foarte grave şi lăsând sute de mii de gospodării fără electricitate.
El şi-a continuat apoi drumul către nord şi a traversat mai multe state din Estul american.
Furtuna Ida ar putea să fie cea mai costisitoare catastrofă meteorologică din istorie, estima miercuri ONU.
(sursa:www.news.ro)