Fostul premier britanic Tony Blair a avertizat luni că „islamul radical” rămâne o „ameninţare de primă importanţă” pentru securitatea lumii şi care continuă să se agraveze, la aproape 20 de ani de la atentatele din 11 septembrie 2011 din SUA, relatează AFP şi Reuters.
„După 11 septembrie, cu toate că, din fericire, nu a mai avut loc un alt atac terorist de o asemenea amploare, islamul radical nu şi-a diminuat forţa”, a declarat Blair într-un discurs la centrul de reflecţie britanic RUSI.
„Islamismul – atât ideologia cât şi violenţa – constituie o ameninţare de nivelul întâi pentru securitate şi dacă nu este controlat va ajunge la noi chiar dacă centrul său este departe, aşa cum s-a demonstrat la 11 septembrie. (…) Este o ameninţare globală care se agravează”, a spus fostul premier britanic, lansând un apel către puterile mondiale, inclusiv aliaţii neoccidentali, să se „unească” pentru adoptarea unei „strategii comune”. În opinia sa, China, Rusia şi numeroase ţări musulmane au interesul să contracareze islamul radical.
AFP aminteşte că în cei zece ani de mandat ca premier, începând din 1997, Blair a menţinut strânse legături cu preşedintele american George W.Bush, susţinând intervenţionismul occidental, iar lipsa de popularitate a intervenţiilor militare din Orientul Mijlociu şi în special a celei din Irak din 2003 au jucat un rol important în plecarea sa de la putere, în 2007, când a fost înlocuit cu Gordon Brown.
În august, Tony Blair a acuzat Occidentul că a abandonat Afganistanul prin retragerea trupelor din această ţară, după aproape 20 de ani. AGERPRES