În organizarea Primăriei Municipiului Iaşi, respectiv a Direcţiei de Asistenţă Socială (DAS), sâmbătă, 11 septembrie, începând cu ora 11.00, în Parcul Expoziţiei din Copou va avea loc o acţiune de sprijinire a copiilor proveniţi din familiile defavorizate, cu prilejul începerii noului an şcolar.
„La acţiune sunt aşteptaţi 650 de copii, provenind de la circa 230 de familii. Cu această ocazie, fiecare copil va primi câte un ghiozdan cu rechizite plus dulciuri, necesare începerii noului an şcolar. Totodată, am cerut colegilor noştri de la Direcţia Locuinţe să treacă în revistă situaţia tuturor celor care sunt cazaţi în cele peste 1.600 de locuinţe sociale, pentru a putea să intervenim din punct de vedere social ori de câte ori este nevoie”, a declarat primarul Mihai Chirica într-o conferinţă de presă.
În deschiderea evenimentului, actorii Ateneului Naţional din Iaşi vor oferi celor prezenţi un inedit moment artistic. (E.M.)