Deschiderea oficială a noului an şcolar în municipiul Iaşi va avea loc luni, 13 septembrie, la Şcoala Gimnazială „Dimitrie Sturza” din strada Cetăţuia nr. 3 şi la Grădiniţa cu Program Prelungit (GPP) nr. 20 din Tătăraşi. De asemenea, cu ocazia deschiderii noului an de învăţământ, la Iaşi va fi inaugurată oficial şi noua Grădiniţă „Universul copiilor”, situată pe strada Ţuţora nr. 3, care a beneficiat de un program de extindere, dotare şi modernizare derulat de municipalitate. Anunţul a fost făcut, marţi, de primarul Mihai Chirica, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată la Palatul Roznovanu.
Potrivit şefului municipalităţii, în vederea deschiderii în cele mai bune condiţii a noului an şcolar, autorităţile locale au luat o serie de măsuri care au fost aduse la cunoştinţa reprezentanţilor instituţiilor abilitate.
„Căile de acces către şcoli vor trebui să fie verificate, pentru a nu exista blocaje în circulaţia autovehiculelor şi pentru a nu se produce accidente, surpări ale carosabilului în urma precipitaţiilor care au căzut în această vară sau din alte cauze. Verificarea iluminatului public din jurul şcolilor, astfel încât acesta să asigure funcţionarea pe tot parcursul nopţii. Indicatoarele rutiere, mai ales cele care presemnalizează prezenţa copiilor vor trebui, de asemenea, verificate. Spaţiile verzi şi arborii din apropierea unităţilor şcoalre vor trebui, de asemenea, să fie avute în vedere, pentru preîntâmpinarea producerii oricăror incidente care ar putea pune în pericol integritatea elevilor şi a cadrelor didactice. Toate acestea vor trebui să fie realizate până la sfârşitul acestei săptămâni, a spus primarul.
Edilul a mai anunţat că a cerut echipelor Primăriei să verifice starea reţelelor de utilităţi din şcoli, respectiv a celor de apă şi canalizare, a centralelor termice pentru furnizarea apei menajere, precum şi verificarea tuturor branşamentelor. Poliţia locală a primit dispoziţie să verifice şantierele şi lucrările din unităţile de învăţământ, astfel încât acolo unde ele vor continua şi după începerea şcolii, acestea să asigure o funcţionare cât mai bună a procesului de învăţământ.
În ceea ce priveşte transportul public, primarul a declarat că vor fi puse la dispoziţie mai multe curse speciale destinate exclusiv elevilor.
„Fac un apel la celelalte categorii sociale ca începând cu data de 13 septembrie, între orele 7.00 şi 8.00, să nu abuzeze de reţeaua de transport în comun, pentru că aceste mijloacele de transport sunt destinate exclusiv pentru deplasarea la şcoală a elevilor şi ulterior a studenţilor, odată cu deschiderea facultăţilor”, a mai spus edilul.
O altă măsură menită să conducă la decongestionarea traficului în intersecţiile din municipiu în prima zi de şcoală o reprezintă introducerea unei maşini de poliţie de tip „antemergător” în faţa mijloacelor de transport în comun pentru elevi şi studenţi. (E.M.)