Mohammad Hassan Akhund va conduce noul guvern afgan

Mohammad Hassan Akhund va conduce noul guvern afgan, a anunţat marţi seară principalul purtător de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, la peste trei săptămâni după preluarea puterii în Afganistan de către mişcarea islamistă, transmit AFP şi Reuters.

Cofondator al mişcării talibane, Abdul Ghani Baradar va fi numărul doi în noul executiv de la Kabul, a adăugat Mujahid într-o conferinţă de presă.

Ministru de externe în guvernul condus de talibani va fi Amir Khan Muttaqi.

Talibanii au declarat luni că au preluat controlul asupra întregului Afganistan, inclusiv Valea Panjshir, unde liderul rezistenţei locale, Ahmad Massoud, a îndemnat populaţia să se ridice împotriva lor. AGERPRES