Raluca Turcan: Există o concluzie generală la nivelul societăţii şi anume că nivelul actual al salariului minim este insuficient şi că este nevoie de o creştere a acestuia

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat că în societate există o concluzie generală, aceea că nivelul actual al salariului minim este insuficient şi este nevoie de o creştere a acestuia, dar care să fie sustenabilă din partea mediului economic şi să conducă la o creştere reală a calităţii vieţii.

Ministrul Muncii a făcut declaraţia, marţi, la începutul reuniunii Comitetului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, la Palatul Victoria, prezentă alături de premierul Florin Cîţu.

” Există o concluzie generală la nivelul societăţii şi anume că nivelul actual al salariului minim este insuficient şi că este nevoie de o creştere a acestuia, însă această creştere să fie sustenabilă din partea mediului economic şi, în acelaşi timp, să conducă la modul real la o creştere a nivelului de trai şi a calităţii vieţii. Aşadar, cu cât ancorăm majorarea salariului minim în indicatori economici şi cu cât luăm această decizie într-un mod mai predictibil, cu atât mediul de afaceri se poate plia pentru susţinerea creşterii nivelului de salarii”, a declarat Raluca Turcan.

Ministrul Muncii a adăugat că, la ora actuală, există două perspective legate de salariul minim, una prezentată de partea sindicală, iar cealaltă de patronate.

“Evident că şi Ministerul Muncii are proiecţiile instituţionale. Noi, până acum, am abordat, în ultimii 2 ani, această majorare a salariului minim plecând de la 3 indicatori cărora li s-a adăugat şi un coeficient de corecţie, iar aceşti indicatori, practic, arată, în momentul de faţă, situaţia economiei. Vorbim despre rata inflaţiei, rata productivităţii şi creşterea câştigului salarial mediu brut. Dincolo de aceştia, un coeficient de corecţie pe creşterea economică cred că ar putea să ne conducă la o formulă de calcul a salariului minim care să răspundă cerinţelor pe care ni le-am asumat cu toţii. (…) Important, astăzi, este să auzim propunerile partenerilor noştri sociali şi după aceea să pregătim o formulă pe care să o dezbatem şi să o aducem la cunoştinţă când este finalizată “, a mai spus Turcan. AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.