Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale nu va participa la niciuna dintre şedinţele de plen pe tema moţiunii de cenzură

Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale nu va participa la niciuna dintre şedinţele de plen pe tema moţiunii de cenzură, demers care nu este pe agenda românilor, a precizat pentru AGERPRES liderul grupului, deputatul Varujan Pambuccian.

„Noi am avut două şedinţe de grup pe tema asta, una a fost acum o săptămână, una a fost una aceasta şi la ambele şedinţe de grup s-a hotărât acelaşi lucru: nu este problema noastră, nu participăm la nimic! (…) Nu vrea nimeni să se bage în chestiunea această. Noi vrem un singur lucru: să se liniştească odată tot, şi să vedem că începem şi să facem ceva. Sunt atâtea nenorociri care se întâmplă acum, de exemplu povestea aceasta cu facturile la energie, care este îngrozitoare. Asta trebuie să o abordăm, trebuie „să luăm taurul de coarne” şi să o abordăm foarte serios. Cred că va fi pentru prima dată când o să facem parte, poate, dintr-o comisie de anchetă”, a subliniat Varujan Pambuccian.

Potrivit acestuia, „sunt lucruri grave” care trebuie tratate şi care nu pot fi lăsate la întâmplare.

„Şi, de aceea, noi nu participăm la astfel de lucruri care nu sunt ale noastre. Nu cred că sunt nici pe agenda politică a publicului. Vrem să discutăm chestiunile care sunt pe agenda publică – aceasta cu energia, în primul rând. După aceea o să vedeţi că o să avem o criză a apei, o să avem o criză a alimentelor, o să fie lucruri foarte rele care vin şi pe care trebuie să le şi anticipăm puţin, nu doar să reacţionăm la ele. Trebuie să facem ceva”, a arătat Varujan Pambuccian. AGERPRES