Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a anunţat miercuri la Slatina, unde a avut întâlniri cu angajatori din judeţul Olt, că de la începutul acestui an au fost create, la nivel naţional, aproximativ 120.000 de locuri de muncă
„Acest guvern, dincolo de faptul că şi-a asumat această direcţie a investiţiilor şi a creării de locuri de muncă, a şi făcut lucrul acesta. Pe perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă, am sprijinit mediul de afaceri, la nivelul judeţului Olt, doar, cu aproximativ 80 de milioane de lei, la nivel naţional cu aproximativ 7,3 miliarde de lei şi am salvat 1,4 milioane de locuri de muncă. De asemenea, de la începutul acestui an s-au creat aproximativ 120.000 de locuri de muncă pe perioadă nedeterminată”, a spus ministrul Muncii.
În judeţul Olt, numărul de angajaţi a crescut de la începutul anului cu 1.400, a punctat ministrul Raluca Turcan.
„Doar la nivelul judeţului Olt, numărul de angajatori a crescut cu aproximativ 300 iar numărul de angajaţi cu aproximativ cu 1.400. Doar ultima dată când am fost în Slatina şi am avut acel târg al locurilor de muncă, s-au angajat 141 de persoane, dintre care 80% cu studii superioare”, a adăugat Raluca Turcan.
Ministrul Muncii a afirmat că, pentru menţinerea unui trend de dezvoltare sustenabilă bazat pe investiţii şi pe locuri de muncă, se au în vedere două direcţii prioritare, respectiv pregătirea forţei de muncă şi digitalizarea şi flexibilizarea contractelor de muncă.
Ministrul Muncii a avut miercuri, la Slatina, întâlniri cu mari angajatori de pe platforma industrială. AGERPRES