Guvernul Cîţu e căzut, cu moţiuni sau fără, dar dacă moţiunea de cenzură va fi pe ordinea de zi a plenului comun, PSD va vota căderea Guvernului Cîţu, a declarat, joi, preşedintele social-democraţilor, Marcel Ciolacu.
„Guvernul e condus de PNL, iar Parlamentul este condus de USR şi PNL. Este un conflict în interiorul acestei coaliţii. Constituţia trebuie respectată. Nu înţeleg de ce conducerea Camerei Deputaţilor, prin domnul Orban, şi conducerea Senatului, prin doamna Dragu, nu au convocat până acum citirea moţiunii într-un plen comun. Nu trebuia luată o decizie în BPR, trebuia respectată Constituţia. PSD nu a votat cu PNL şi UDMR. Ei au propus să nu aibă loc nici citirea, ceea ce era o aberaţie totală. Nu înţeleg de ce Orban a anunţat Guvernul după cinci zile. Nu cumva sunt la putere şi au majoritatea? În acest moment au toate funcţiile în stat. Ce legătură are PSD? PSD respectă Constituţia şi legile ţării. Este normal să aşteptăm răspunsul CCR. (…) Aşteptăm decizia CCR, eu nu cred că va fi după congres (al PNL – n.r.), eu cred că va fi mult mai repede. Putem pune la vot moţiunea şi am spus foarte clar – orice moţiune va fi votată de PSD”, a afirmat Ciolacu, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.
El a spus că „nu PSD trebuie să arbitreze lupta lor internă”.
„Sunt două lucruri clare: Guvernul Cîţu e căzut, cu moţiuni sau fără moţiuni a căzut. În continuare, dacă moţiunea va fi pe ordinea de zi a plenului comun, PSD va vota căderea Guvernului Cîţu. Foarte clar. Nu există discuţii. Dar această criza politică este o criză politică ipocrită, de şantaj al USR şi de luptă internă a PNL. (…) O asemenea ipocrizie şi nemernicie nu s-a întâmplat niciodată în politica românească”, a mai spus Marcel Ciolacu. AGERPRES