Lucian Bode, surprins fără mască de protecţie la UNTOLD

Sindicatul Europol afirmă că Lucian Bode, „unicul ministrul 3 în 1”, a fost surprins la festivalul Untold de la Cluj-Napoca fără mască de protecţie, arătând că el a folosit-o pentru fotografia oficială, dar apoi a dat-o jos. „Ne întrebăm ce răspuns ar trebui să ofere un poliţist din stradă cetăţeanului care va fi amendat pentru nepurtarea măştii de protecţie şi îl va întreba dacă şi Bode a fost amendat la Untold”, adaugă sindicaliştii.

„Ministrul de interne, ministrul justiţiei şi ministrul transporturilor «wanna be», Lucian Bode, unicul ministrul 3 în 1, a fost surprins la UNTOLD fără mască de protecţie. Sigur, pentru poza oficială, a folosit-o, dar ulterior şi-a dat-o jos. Asta pentru că Legea în România se împarte între «jmecheri» şi «fraieri». Între cei care permit să se organizeze festivaluri cu zeci de mii de oameni care efectiv se iau în braţe în aglomeraţie şi şcolile unde nu se permite vizita părinţilor la prima zi de şcoală a copiilor lor”, arată reprezentanţii Sindicatului Europol.

Ei se întreabă ce ar trebui să le spună poliţiştii oamenilor pe care îi amendează pentru nepurtarea măştii de protecţie.

„După ce această imagine cu ministrul Bode fără mască a devenit virală, ne întrebăm ce răspuns ar trebui să ofere un poliţist din stradă cetăţeanului care va fi amendat pentru nepurtarea măştii de protecţie şi îl va întreba dacă şi Bode a fost amendat la UNTOLD pentru aceeaşi faptă”, adaugă Europol.

Festivalul Untold se desfăşoară, până duminică, la Cluj-Napoca.

(sursa:www.news.ro)