Pauza competiţională dictată de meciurile echipelor naţionale nu a fost de bun augur pentru ieşeni, formaţia antrenată de Costel Enache fiind învinsă duminică după amiază, în Copou, cu scorul de 0-1 (0-0), de FC Buzău, într-un meci contând pentru etapa a VI-a a Ligii 2.
Unicul gol al partidei a fost reuşit de Serge Ekollo în min 78, care a speculat o nesincronizare în apărarea gazdelor, o parte din vină pentru primirea golului aparţinând însă şi portarului Laurenţiu Popescu, care a scăpat printre picioare balonul trimis de mijlocaşul advers.
Balanţa întâlnirii a fost înclinată în minutul 50, atunci când arbitrul Andrei Moroiţă i-a acordat mult prea uşor cartonaşul roşu lui Okan, după un fault banal comis la 30 de metri de poarta gazdelor.
Până atunci, partida a fost una destul de echilibrată, cu ieşenii ceva mai periculoşi la poarta lui Stoian, însă şi cu câteva ocazii consemnate în dreptul oaspeţilor.
Politehnica Iaşi a păcătuit din nou la mijlocul terenului, acolo unde nici Alexandru Stan, nici Andrei Istrate şi nici Ionuţ Pelivan nu au putut compensa absenţa din teren a lui Francisc Cristea, suspendat pentru acest joc din cauza cartonaşelor galbene.
Moldovenii pierd trei puncte mari pe teren propriu, care s-ar putea dovedi decisive la finalul sezonului regulat în tentativa acestora de a prinde play off-ul.
Poli Iaşi: Popescu – Onea (min. 85 Torres), Cană, Plămadă, Serediuc – Mihalache (min. 85 Asăvoaie), Okan – A. Stan, Istrate (min. 59 Mărieş), Pelivan (min. 59 Defta) – Camara.
FC Buzău: Stoian – Zamfir, Vîrtej, Ghinga (min. 46 Lopez), Oltean – Gaitan (min. 72 Manea), Cârstocea – A. Munteanu, Ekollo (Vitkorski), Ciobanu (min. 61 Paţurcă) – Chică-Roşă.
În celelalte meciuri din etapa a VI-a s-au înregistrat rezultatele: Ripensia Timişoara – Astra Giurgiu 2-1, Dacia Unirea Brăila – Concordia Chiajna 0-2, CS Comunal Şelimăr – FC Braşov 2-1, Dunărea Călăraşi – Unirea Constanţa 1-1, Metaloglobus Bucureşti – Politehnica Timişoara 4-1, Unirea Dej – CSA Steaua 2-1, Unirea Slobozia – Petrolul Ploieşti 0-2.
Întâlnirea FC Csikzereda – Universitatea Cluj se va dsputa luni, 13 septembrie, de la ora 16.00, iar partida Viitorul Pandurii Târgu Jiu – FC Hermannstadt marţi, 14 septembrie, de la ora 17.00.
Clasament: 1. Concordia Chiajna – 16 p, 2. Petrolul Ploieşti – 15 p, 3. CSA Steaua – 13 p, 4. FC Hermannstadt – 13 p, 5. Universitatea Cluj – 12 p, 6. Unirea Slobozia – 11 p, 7. FC Buzău – 10 p, 8. Metaloglobus – 10 p, 9. Ripensia – 9 p, 10. CS Comunal Şelimbăr – 9 p, 11. Unirea Dej – 8 p, 12. Politehnica Timişoara – 7 p, 13. Politehnica Iaşi – 6 p, 14. FC Braşov – 6 p, 15. Dunărea Călăraşi – 3 p, 16. Viitorul Pandurii Tg. Jiu – 2 p, 17. Dacia Unirea Brăila – 2 p, 18. Unirea Constanţa – 1 p, 19. FK Csikzereda – 0 p, 20. Astra Giurgiu (minus 2 p).
Etapa viitoare (sâmbătă, 18 septembrie): FC Brașov– Dunărea Călărași, CSA Steaua – CS Comunal Șelimbăr, Astra Giurgiu – Unirea Dej, Petrolul Ploiești – Ripensia Timișoara, Concordia Chiajna – Unirea Slobozia, FC Hermannstadt – Dacia Unirea Brăila, Universitatea Cluj – Viitorul Pandurii Târgu Jiu, Politehnica Timișoara – FK Csikszereda, FC Buzău – Metaloglobus București, Unirea Constanța – Politehnica Iași. (E.M.)