AUR atacă Comisia Europeană, după ce nu a aprobat PNRR-urile Poloniei și Ungariei: Un șantaj împotriva unor națiuni suverane

AUR susține poziția grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni de solidarizare cu Polonia și Ungaria, care se confruntă cu critici din partea Comisiei Europene față de politicile privind drepturile comunităţii LGBT sau reformele în justiţie. Totodată, Comisia nu a aprobat planurile naţionale de redresare şi rezilienţă (PNRR) ale Poloniei şi Ungariei pentru că cele două ţări încă nu au pus în practică recomandările sale privind statul de drept.

„Alianța pentru Unirea Românilor, singurul partid parlamentar cu doctrină conservatoare, suveranistă din România, își exprimă deplina susținere față de Partidul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni și de poziția acestuia de solidarizare cu Polonia și Ungaria, în ale căror politici interne Comisia Europeană se amestecă în mod inadmisibil.

Cererea recent adresată de Comisia Europeană către Curtea Europeană de Justiție de a aplica amenzi zilnice Poloniei, precum și blocarea fondurilor de redresare ale Ungariei, reprezintă un șantaj al Comisiei împotriva unor națiuni suverane care, la fel ca și România, au suferit aproape jumătate de veac din cauza totalitarismului comunist.

Alianța pentru Unirea Românilor se alătură Partidului European al Conservatorilor și Reformiștilor (ECR Party) în a considera acest abuz de putere al unei instituții europene ca fiind revoltător și de natură să adâncească deficitul democratic care afectează deja grav proiectul european comun.

Măsurile cerute de Comisie încalcă atât spiritul în care acest proiect a fost inițiat de părinții săi fondatori, cât și litera tratatelor constitutive care nu prevăd nicăieri vreun drept al unei instituții europene de a impune unui stat membru o anume programă educațională, de a-i interzice să-și protejeze copiii de propaganda neomarxistă ori de a obstrucționa independența justiției.

Elitele de la Bruxelles nu pot trece peste voința cetățenilor polonezi și maghiari, exprimată prin vot popular în repetate rânduri. Comisia Europeană este chemată să își reconsidere poziția și, așa cum este statuat în principiile fondatoare ale proiectului european, să respecte și să apere cultura, valorile, identitatea și voința democratică a tuturor statelor membre care o alcătuiesc”, arată un comunicat transmis de AUR.

Comisia Europeană nu aprobă deocamdată planurile naţionale de redresare şi rezilienţă (PNRR) ale Poloniei şi Ungariei pentru că cele două ţări încă nu au pus în practică recomandările sale privind statul de drept, a anunțat vineri comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni.

Ungaria şi Polonia, ţări conduse de guverne conservatoare criticate de Bruxelles că încalcă valorile europene prin limitarea drepturilor comunităţii LGBT sau reformele în justiţie, sunt vizate de o serie de proceduri de infringement şi juridice declanşate împotriva lor de Comisia Europeană.

Disputele celor două ţări cu Bruxellesul au cunoscut recent o nouă escaladare după ce Ungaria a stârnit indignarea unor lideri vest-europeni prin adoptarea unei legi care interzice promovarea homosexualităţii în şcoli, iar Tribunalul Constituţional polonez a hotărât că măsurile decise de Curtea de Justiţie a UE (CJUE) împotriva reformelor judiciare întreprinse de guvernul de la Varşovia sunt neconstituţionale, Polonia contestând astfel întâietatea dreptului UE asupra celui naţional.

(sursa:www.news.ro)