Dragu: Trebuie realizate demersuri în această săptămână pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a anunţat, luni, că trebuie realizate demersuri în această săptămână pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură. Ea susţine că, probabil, nu vor exista voturile necesare, deoarece a văzut în Parlament un vot comun PNL- PSD.

Anca Dragu a vorbit, luni, despre parcursul moţiunii de cenzură pe care USR PLUS şi AUR au depus-o: ”Trebuie să facem demersuri săptămâna aceasta pentru un plen reunit pentru dezbatere şi vot. Probabil că nu vom avea voturile necesare, pentru că am văzut avem un vot comun PNL-PSD în Parlament”.
Întrebată dacă a discutat cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, despre acest aspect, Anca Dragu a răspuns: “Am discutat vineri, în linii mari. Astăzi trebuie să discutăm din nou. Avem o obligaţie, repet. Nu este vorba… nu este voinţa noastră şi nu putem să ne exercităm rolul de preşedinţi ai Camerelor în mod discreţionar”.
Moţiunea a fost citită săptămâna trecută în plenul reunit al celor două Camere.
(sursa:www.news.ro)